Este unul în centrul vechi, unul lângă poștă, să mai punem și locurile de promenadă de pe ambele maluri ale Jiului de Vest și ne ies la socoteală cam patru parcuri existente deja în Uricani.
Și, cu toate
astea, în oraș mai este în lucru încă unul. Ba chiar două, dacă ținem seama și de investiția din apropierea sediului Poliției. Numai că cea mai mare lucrare este cea din cartierul Bucura, în spatele blocului 13 ANL și în fața grădiniței celei noi aflate în fază avansată de construcție. Parcul la care se lucrează acum nu numai că va avea o suprafață considerabilă, 2013 mp, ci și cele mai cool amenajări posibile: alei pietonale bine iluminate, locuri de joacă pentru copii și bănci în așa fel amplasate, încât părinții bunicii sau cine-ar mai fi cu cei mici să-i poată urmări tot timpul pe copii. Asta, ca să nu mai amintesc de celelalte dotări specifice unui loc public.
Lucrarea este efectuată
de către SC Nick Art srl care și-a dovedit competența, și în alte localități, în ducerea la bun sfârșit a unor asemenea investiții. Dănuț Buhăescu trece des pe aici, atunci când face turul orașului, ca să vadă cu ochii lui cum merg lucrările și de fiecare dată observă progresul făcut. Sub coordonarea directă a domnului Claudiu Frumoca, administratorul acestei societăți de construcții, lucrarea se face ca la carte, iar calitatea, așa cum am aflat de la domnia sa, este cuvântul de ordine al oamenilor săi. Parcul este realizat pe fonduri europene, iar amenajarea lui costă în jur de 1,8 miliarde de lei vechi.







