Miercuri când am ajuns în biroul său, Dănuț Buhăescu se uita peste un material despre care mi-a zis că e programul electoral cu care se va prezenta în fața alegătorilor pentru 2024-2927. La un moment dat, a intrat un bărbat care i-a zis că vrea să-i spună ceva personal, iar cei doi s-au retras în camera alăturată.
Mânat de curiozitate,
am aruncat o privire pe una dintre hârtiile lăsate de primar pe birou. Din întâmplare, ochii mi-au căzut pe paragraful în care era precizat că suma de bani pe care Dănuț Buhăescu și-a propus să o implementeze în proiecte europene în noul exercițiu european financiar și din PNRR este de 40 de milioane de euro. Brusc, mi-am amintit că, într-o discuție de acum câteva luni, primarul spunea că, pentru proiectele din fonduri europene din perioada 2024-2028, va implementa suma 30 de milioane de euro.
Am rămas surprins,
plăcut, desigur, văzând că suma nou propusă pentru implementare este de mai mare cu zece milioane de euro și mi-am explicat asta prin faptul că, dată fiind experiența lui de aducător de bani europeni pe care a acumulat-o, Dănuț Buhăescu a descoperit un nou program de accesare de fonduri europene. Când a revenit la birou, mi-am mărturisit păcatul de a-i fi citit însemnările și am vrut să aflu dacă nu cumva e vreo greșeală cu cele patruzeci de milioane de euro. „Nu e nicio greșeală”, m-a asigurat primarul și, din motive lesne de înțeles, fără, însă să dezvolte subiectul, a adăugat doar că „pentru orașul Uricani suma aceasta este una record în implementarea de proiecte finanțate din UE și PNRR”.