Uricani. Sume impresionante de bani europeni pentru liceu

Uricani. Sume impresionante de bani europeni pentru liceu

Timp de citire: un minut

Miercurea trecută, în jurul orei zece și ceva, când am ajuns eu, în biroul primarului se aflau două doamne: Mihaela Tetileanu, directorul Liceului Tehnologic Retezat, și Florena Markuș, administratorul public al orașului Uricani. Cel care m-a lămurit în privința prezenței amândurora a fost Dănuț Buhăescu.

„Le-am chemat –

am aflat de la primar -, ca să le felicit personal pentru modul în care doamnele au lucrat la două proiecte, fiecare la câte unul, care au ajuns la faza în care a fost aprobată finanțarea lor. Ambele proiecte privesc activitatea desfășurată în liceu și, fiindcă e vorba și colaborarea dintre cele două doamne, ele demonstrează valoarea muncii făcute în echipă. Despre doamna directoare, aici de față, aș vrea să precizez că este primul director din istoria liceului uricănean, și printre puținii din județ, care scrie proiecte pe fonduri europene”.

Proiectul doamnei

directoare, a cărui finanțare europeană este de 351.209 de lei, se înscrie în categoria înființării de Smart-Lab,  laboratoare inteligente și vizează înființarea unei ferme artificiale de producere a condimentelor alimentare. Acestea le vor fi de folos elevilor care învață pentru a ajunge bucătari în activitatea de preparare a fel de fel de preparate culinare. Trebuie amintit neapărat că, la liceu, se află în derulare materializarea proiectului „Lada de Zestre Uricăneană”, care beneficiază de o finanțare de 20.000 de euro, proiect realizat de la cap la coadă tot de către directoarea instituției de învățământ menționate.

Proiectul la care

A lucrat doamna manager public Florena Markus, acceptat pentru finanțare, este cel referitor la dotarea cu materiale didactice și echipament digital a laboratoarelor de informatică, fizică și chimie, biologie. Sălile de clasă vor beneficia, mulțumită banilor europeni câștigați cu acest proiect, de mobilier modern, sisteme de calculatoare multifuncționale, sală de conferință video și table interactive. Tot în acest proiect este cuprinsă și dotarea cu tot ceea ce este necesar a sălii de sport. Valoarea banilor care a fost aprobată, în vederea realizării a ceea ce am amintit, este impresionantă: 2.978.607,43 de lei. Adică peste  douăzeci și nouă de miliarde de lei vechi.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii