Miercuri, înainte de a pleca la Câmpu lui Neag, în biroul lui Dănuț Buhăescu a intrat un tânăr care s-a recomandat ca fiind de la filiala timișoreană a SC Rosetti RR srl Suceava.
Tânărul care
se numește Sorin Roznovan a ținut să-i comunice el însuși primarului faptul că, în acea zi, 8 noiembrie, a primit ordinul de începere a lucrărilor la o importantă investiție a Primăriei Uricani, Centru de Aport Voluntar (CAV). Apoi, l-a rugat să numească o persoană din primărie cu care trebuie să rezolve situațiile ivite pe teren. Dănuț Buhăescu l-a chemat pe ing. Cristian Dinea de la Investiții și a rămas ca cei doi să țină legătura.
Proiectul pentru
Centrul de Aport Voluntar a fost depus de către primărie în acest an. Și, cum se vede, tot în acest an a fost acceptat pentru finanțare europeană. Obiectivul se realizează în zona Vâncu, undeva în apropierea fostei gropi de gunoi, acum ecologizată. E o zonă foarte dificilă, a recunoscut și Dănuț Buhăescu, „dar constructorul trebuie să-ți facă treaba”, a zis el. CAV este, de fapt, locul în care cetățenii vor depune resturile de materiale rezultate din construcții, reparații ale caselor și apartamentelor etc. Aici vor fi instalate containere pentru depozitarea fiecărui fel de material. Finalizarea investiției este prevăzută pentru anul 2025.