Primarii nu s-au întors cu mâna goală de la întâlnirea pe care au avut-o cu reprezentanți ai guvernului. Li s-au făcut promisiuni de care ei nu se îndoiesc că vor fi respectate, mai ales că ele au fost făcut în prag de alegeri.
Dănuț Buhăescu
a fost unul dintre edilii șefi care s-a dus la București încrezător că li se vor rezolva solicitările. Una dintre promisiunile pe care primarul de la Uricani a luat-o în serios este aceea prelungirii Programului de Tranziție Justă și după 2029 în cazul în care se cheltuiesc judicios banii existenți. “Ba mai mult, zice Dănuț Buhăescu, suma de bani va fi mărită, se va suplimenta, pentru Valea Jiului, cu 180 de milioane de euro”.
Primarul
de la Uricani a pus în discuție și problema banilor necesari scrierii de proiecte europene și cofinanțării acestora. În această privință nu s-a putut da un răspuns clar. Mai marilor de la orașe nu li s-au făcut promisiuni deșarte, deși se putea și asta, ci li s-a spus că problema aceasta rămâne deschisă și că rezolvarea ei depinde de evoluția economică a țării. În ce-l privește, Dănuț Buhăescu este optimist și crede că totul va fi în ordine și din acest punct de vedere.