Uricani. O răzbunare personală ar fi putut opri funcţionarea centrului de permanenţă 

Uricani. O răzbunare personală ar fi putut opri funcţionarea centrului de permanenţă 

Timp de citire: 5 minute

Odată modernizat și pus la punct de către Consiliul Județean Hunedoara și Primăria Uricani, centrul de permanență din oraș și-a demonstrat pe deplin utilitatea. Condus de un medic dedicat cu totul profesiei sale și având alături colegi la fel de conștienți menirii lor, centrul este foarte apreciat de către cei care au apelat la serviciile sale.

Toate bune
frumoase până la finele anului trecut când s-a auzit că, în loc de cinci medici care lucrează cu derogare la centru, va fi necesar ca numărul lor să crească la șapte. Pare-se că, la început, înștiințarea venită de la DSP Hunedoara nu a fost tratată cu atenția cuvenită. Asta, probabil, și pentru că e mai convenabil să împarți la cinci, decât la șapte, banii destinați serviciului de gardă. Numai că direcția de la Deva a fost fermă în demersul ei de a aplica modificarea intervenită în lege. Centrul din Uricani trebui să dispună de șapte medici, fie de familie, fie generaliști.

Termenul până
la care DSP Hunedoara aștepta un răspuns a fost 27 martie. Joi, 23 martie, primarul Dănuț Buhăescu a vorbit cu doctorul Claudiu Nedelcu, medicul responsabil de funcționarea centrului, despre posibilitatea găsirii, în acest răgaz scurt, al doi medici. I-a sugerat că aceștia pot să fie și din alte localități, fiindcă li se va deconta transportul. A doua zi primarul a fost sunat de doctorul Claudiu Nedelcu, care i-a comunicat, cu regret, că nu a găsit doi medici dispuși să facă gărzi la Centrul de Permanență Uricani. Același lucru i l-a spus lui Dănuț Buhăescu, puțin mai târziu, și doamna Adriana Nedelcu, soția medicului coordonator al unității spitalicești, care se ocupă de întocmirea actelor instituției. „Ne-am dat tot interesul, dar nu i-am găsit”, își amintește primarul că i-a zis aceasta. „Dacă asta e situația, i-a răspuns el resemnat, dați drumul la adresă!”.

Numai că
soarta ulterioară a centrului a fost pecetluită de intervenția benefică a consilierului local Jenica Stanci. Dumneaei a observat că primarul nu e în apele lui și l-a întrebat din ce cauză. Uite așa și așa, i-a explicat Dănuț Buhăescu, până luni, 27 martie, ora 10.00, trebuie înștiințat DSP-ul dacă am mai găsit doi medici care să facă gărzi la centru. De reținut că adresa cu răspunsul negativ fusese trimisă, deja, de vineri, 24 martie, la Deva. Spre surprinderea lui, în după amiaza zilei în care vorbise cu doamna Jenica Stanci, primarul a primit de la aceasta un mesaj care mai că l-a făcut să sară-n sus de bucurie. Da, a dat peste doi medici tineri gata să vină la Uricani!

Imediat primarul
a luat legătura cu doamna Delia Bada, directorul DSP, și a informat-o despre modificarea intervenită. Aceasta i-a dat un răspuns care l-a făcut pe Dănuț Buhăescu să răsufle ușurat. Dacă actele ajung la Deva până la ora 10.00 a zilei de luni, 27 martie, totul e OK. Asta, pentru că dumneaei mai ar fi avut trei zile după asta, ca să trimită documentele la minister. După aceea primarul l-a sunat pe doctorul Claudiu Nedelcu, ca să-i ceară acordul, fiindcă, prin aducerea noilor medici, sunt șanse mari ca instituția condusă de dumnealui să meargă înainte. Nu ar fi nicio problemă cu deplasarea la Deva, pentru că, dacă e nevoie, va face drumul cu mașina primăriei. Dacă dumnealui nu poate să meargă, se va duce doamna Jenica Stanci cu acordul în scris al dumnealui.

Luni dimineața,
doctorul și doamna consilier local erau la DSP Hunedoara, au depus documentele și, cu asta, criza de la Centrul de Permanență din Uricani a luat sfârșit. Dănuț Buhăescu i-a sunat, apoi, pe doamna Delia Bada și pe domnul Adrian David, directorul Casei de Sănătate Deva, ca să le mulțumească pentru înțelegere și sprijin. Nu a uitat să precizeze că domnul doctor Claudiu Nedelcu se bucură în continuare de aprecierea și sprijinul lui și că acesta va rămâne mai departe la conducerea centrului. Toate bune și frumoase, așadar, demersul comun de detensionare a situației a trecut cu bine. Numai că, a doua zi, bucuria tuturor a fost umbrită de o postare pe Face Book.

„În postarea
despre care am aflat de la niște prieteni, spune Dănuț Buhăescu, se afirmă că unele persoane din primărie și consilieri locali l-ar fi acuzat pe doctorul Nedelcu cum că ar fi vrut să închidă centrul”. Primarul a rămas intrigat citind asta și, așa cum e normal, a făcut investigațiile necesare. „Nu am identificat nicio persoană, pe nimeni din primărie care să fi făcut o astfel de acuzație, a precizat primarul. Nici măcar domnul doctor nu a putut să nominalizeze o persoană. Eu l-am asigurat de tot sprijinul meu, pe el și pe medicii de la centru, lucru de care dumnealui a fost convins că așa este!”. Marți, primarul a sunat-o pe doamna Adriana Nedelcu, autoarea postării de pe site-ul de socializare, ca să afle informații suplimentare: care sunt numele celor care au adus acuza de care dumneaei vorbea în text?

Doamna Adriana Nedelcu
nu a putut să indice pe careva și nici cine ar putea fi „cineva de la nivel înalt”. A scăpat, însă, un nume. Pe cel al doamnei doctor Păuna Bogdana, medic de familie cu cabinet în Aninoasa și fosta sa cumnată. Trebuie reținut că doamna doctor Păuna Bogdana este cea care i-a angajat, la cabinetul ei, pe cei doi medici prin derogarea cărora a fost posibilă suplimentarea la șapte a numărul de medici necesar la centru și, ulterior, s-a ajuns la soluționarea problemei de la Centrul de Permanență Uricani. Concluzia am aflat-o de la Dănuț Buhăescu. Se pare că doamna Adriana Nedelcu a fost deranjată de intervenția benefică a fostei cumnate cu care nu se are bine și căreia, spun gurile rele, ar fi vrut să-i dea papucii din instituție.

„Eu nu am
cunoscut problemele astea, spune Dănuț Buhăescu, și nici că al fi avut de gând să mă implic în ele. Treaba mea, ca primar, este să fac tot ce este necesar, pentru ca la centrul treburile să meargă bine. Și, în plus, chiar că îi mulțumesc doamnei doctor Păuna Bogdana că a găsit soluția salvatoare”. Ceea ce-i reproșează primarul doamnei Adriana Nedelcu este că, după ce și-a cerut iertare de la el personal, ar fi putut să facă asta și în mod public. „Eu nu am uitat că suntem în Postul Mare și am iertat-o pentru această nesăbuință, dar scuzele dumneaei ar trebui să fie văzute și de către cei care i-au citit postarea!”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii