Uricani / „Nu discut când e vorba de copii, de școli!”

Uricani / „Nu discut când e vorba de copii, de școli!”

Timp de citire: un minut

Dănuț Buhăescu s-a ținut de cuvânt în ceea ce privește noua grădiniță din vecinătatea blocului 13 din Uricani, așa că activitatea de educație a preșcolarilor a început să se desfășoare, și aici, odată cu deschiderea noului an de învățământ.

 

E adevărat,

exista pericolul ca asta să nu se petreacă. Numai că, așa cum însuși primarul a menționat, „nu puteam să așteptăm după banii de la guvern”, iar suma necesară pentru efectuarea lucrărilor rămase a fost luată de la bugetul local. Dănuț Buhăescu a propus, iar consiliul local a fost de acord, ca, pentru a se putea asigura suma de 500.000 de lei (cinci miliarde vechi), să fie „tăiați” banii destinați altor cheltuieli. Ca atare, se va continua cu amenajarea terenului și a aleilor pietonale, cu împrejmuirea construcției și cu realizarea complexului de joacă.

 

Banii necesari

au fost luați de la cheltuielile prevăzute pentru modernizarea pieței agroalimentare și de la bugetul de funcționare a primăriei. „Nu discut când e vorba de școli, de copii, tot ce m-a interesat este ca  problema să se rezolve cât mai repede!”, a mărturisit Dănuț Buhăescu. Aflată într-o situație similară, Grădinița nr.4 din Vulcan nu a putut să fie inaugurată cu ocazia acestui nou an școlar.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii