Uricani. Noutate în promovarea învăţământului liceal

Uricani. Noutate în promovarea învăţământului liceal

Timp de citire: un minut

La o întâlnire recentă cu conducerea Liceului Tehnologic „Retezat” din Uricani, primarul Dănuț Buhăescu le-a sugerat cadrelor didactice implicate în campania de promovare a învățământului profesional și tehnic al acestei instituții să găsească metode noi de atragere a elevilor care, în acest an, vor absolvi clasa a VIII-a.

În campania de promovare
a liceului sunt implicate echipe de profesori care vor cutreiera școlile gimnaziale din Valea Jiului, ca să le prezinte pe viu elevilor ofertele Liceului Tehnologic „Retezat” – Uricani, condițiile de învățare și perspectivele profesionale care li se vor deschide după ce vor termina studiile profesionale și liceale. În plus, așa cum, ulterior, a fost informat primarul, campania de promovare va cuprinde ceva inedit. În loc de metoda power point care, s-a constatat, pare neconvingătoare și îi cam plictisește pe copii, se va recurge la mărturii filmate ale unor absolvenți ai liceului din Uricani. În aceste secvențe video vor apărea cei  care acum sunt în pragul terminării facultății, viitori antreprenori, sau foști elevi de liceu ajunși muncitori și tehnicieni cu o temeinică pregătire profesională și chiar oameni de afaceri. Și sunt destui din aceștia, a fost asigurat primarul.

Dănuț Buhăescu a 
apreciat ideea și le-a urat succes cadrelor didactice implicare în derularea acestui proiect. Despre Liceul Tehnologic „Retezat” primarul are numai cuvinte frumoase. Nu a uitat să amintească de faptul că, anul trecut, această instituție de învățământ s-a plasat pe locul al cincilea, în județul Hunedoara, în cadrul liceelor tehnologice, în ceea ce privește rezultatele obținute la examenul de bacalaureat. „Este un succes datorat conducerii liceului – a menționat Dănuț Buhăescu -, corpului profesoral, părinților și, în mod deosebit, copiilor pe care-i are orașul Uricani”. Elevilor care fac naveta din alte orașe, nu a uitat el să amintească, li se asigură transport gratuit. La clasa de prelucrare a lemnului elevii primesc, pe lângă bursa guvernamentală, câte 200 de lei, bani de buzunar, din bugetul local, bani meniți să-i încurajeze în a-și însuși temeinic meseria aceasta.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii