Serviciul de Întreținere Parcuri, Zone Verzi – Alte Lucrări a fost înființat recent, după ce s-a desprins din Serviciul de Salubrizare al Primăriei Uricani. Divizarea a avut ca scop, cum am aflat de la ing. Daniel Băescu, șeful noului serviciu, asigurarea unei mai mari eficiențe lucrărilor gospodărești desfășurate în oraș.
Miercuri,
când dumnealui a ajuns la primărie, am profitat de prezența lui în biroul viceprimarului Corneliu Braia și l-am rugat să-mi vorbească despre prioritățile din acest moment ale activității din serviciul pe care îl conduce. Mi-am notat, astfel că, în prim plan, este cositul ierbii de pe spațiile verzi. „Suntem la a treia coasă”, mi-a precizat Daniel Băescu, după care mi-a enumerat zonele pe care se lucrează: platourile de pe străzile 1 Decembrie și Progresului, în timp ce echipele de femei se îngrijesc de rondurile de flori de pe strada Trandafirilor, Aleea Teilor și faleza nouă a Jiului de Vest.
O altă
îndatorire a angajaților serviciului constă în amplasarea și repararea mobilierului stradal. În ultima vreme a fost nevoie de repararea băncilor sau înlocuirea celor vechi cu altele noi și de montarea de coșuri de gunoi la blocul 11 de pe strada Decebal, la blocul 20 de pe republicii, la 63 de pe Brazilor și la blocurile 59, 60 și 61 de pe strada Unirii. De menționat că acest gen de operațiuni se execută atât ca urmare a constatărilor de pe teren făcute de șeful serviciului, cât și ca urmare a sesizărilor făcute de cetățeni.