Uricani. Locatari ajutați în demersul lor

Uricani. Locatari ajutați în demersul lor

Timp de citire: 2 minute

Am mai spus despre începuturile activității de reabilitare termică a blocurilor din Uricani. Era vremea în care oamenii nu erau mai deloc încrezători, nevenindu-le să creadă că partea lor de contribuție la costuri este una mică, restul fiind suportat de guvern și de administrația publică locală.

De aceea

Dănuț Buhăescu a fost nevoit să participe la întâlniri cu locatarii, ca să le explice necesitatea constituirii de asociații de proprietari și să-i facă încrezători în demersul la care și primăria este părtașă. A reușit să-i lămurească și, după ce au început primele lucrări de izolare termică la un bloc de pe 1 Mai, oamenii și-au dat seama că e o treabă cât se poate de serioasă, pornită numai și numai în avantajul lor. Să vezi după aceea schimbare de situație. Dacă, la început, primarul era nevoit să-i ia cu ușurelul și să-i lămurească pe cei care se înverșunau să nu creadă în spusele lui, mai apoi cetățenii rupeau ușa și dădeau buzna, pur și simplu, în biroul lui Buhăescu, ca să se intereseze când le vine rândul la reabilitare blocurilor lor.

Ba, mai mult,

în unele cartiere inițiativa a fost luată de persoane care, după ce s-au informat despre ceea ce trebuie făcut la început, au purces imediat spre constituirea asociațiilor de proprietari. Două astfel de persoane mi-a fost dat să le văd în 10 aprilie. Doamna Vasilica Mîrzan și domnul Florea Panduru locuiesc în blocul 3 de pe Aleea Plopilor. Este un bloc aflat în vecinătatea pieței agroalimentare de pe 1 Mai, stradă care are deja multe blocuri reabilitate termic și pe care la altele se lucrează chiar în aceste zile. Blocul celor doi a rămas în stare jalnică, fiindcă sunt doi locatari care nu vor să audă de repararea lui. De aceea dumnealor au venit la primar, ca să vadă ce-i de făcut.

Dănuț Buhăescu a chemat-o

pe doamna Florena Markuș, administrator public, și a rugat-o să le explice cu cine trebuie să ia legătura, pentru constituirea asociației de locatari și pentru ce urmează apoi. Și i-a liniștit asigurându-i că va sta el de vorbă cu locatarii contra. Nu a uitat, însă, să le precizeze că, din cauză că au pierdut finanțarea pe PNRR la care contribuția cetățenilor era zero, reabilitarea blocului va fi posibilă numai pe programul Tranziție Justă, la care locatarii au o contribuție infimă. Aceasta va putea să fie plătită și în rate, nu a uitat el să le precizeze.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii