Uricaniul se află într-o situaţie deosebită comparativ cu celelalte localităţi ale Văii Jiului. Este singurul oraş în care consiliul local nu a aprobat încă bugetul local. Cauza, aflu de la primarul Dănuţ Buhăescu, o constituie faptul că, până acum, nu au fost identificate toate sursele de venituri, iar la cheltuieli se impune, neapărat, o revizuire a acestora.
În acest context,
primăria uricăneană va trebui să se limiteze la sumele de bani de care este sigură. Dar, pentru asta, cheltuielile materiale şi cele cu serviciile vor fi reduse cu mai bine de 50 la sută faţă de 2017. Numai astfel, a identificat Dănuţ Buhăescu, se va asigura funcţionarea fără sincope a administraţiei publice locale şi a serviciilor publice. Adică şcolile, iluminatul public, salubrizarea şi asigurarea continuităţii activităţii în Centrul de Permanenţă şi în Ambulatoriul de Specialitate. Tot din surse proprii s-a luat în calcul să se plătească bursele şcolare şi transportul profesorilor care fac naveta la instituţiile de învăţământ din Uricani. V-aş ruga să reţineţi un aspect esenţial în această ultimă chestiune. Primăria uricăneană este la zi cu plata burselor şcolare şi cu decontarea banilor pe care cadrele didactice care vin din alte localităţi îi dau pe transport.
Ieri dimineaţă, bunăoară,
am fost martor la modul chibzuit în care se cheltuieşte banul public. Doamna Liliana Ciurea, inspector la Serviciul Resurse Umane, îi prezenta primarului o situaţie despre care acesta nu s-a sfiit să-mi vorbească. Funcţionarii din primărie care se ocupă cu realizarea de proiecte europene nu vor mai fi remuneraţi suplimentar. Aşa cum era până acum şi cum se procedează în toate primăriile. În loc de bani ei vor primi zile libere. Primarul le-a explicat cum stă treaba, oamenii au înţeles, aşa că mergem mai departe. Nu au făcut nazuri, ci, dimpotrivă, au fost de acord cu soluţia lui Dănuţ Buhăescu. Realizarea de proiecte europene, creşterea lor din punct de vedere numeric trebuie să meargă înainte orice ar fi. De fapt, cu toate că banii sunt mai puţini, primarul Dănuţ Buhăescu este hotărât să realizeze proiectele europene pentru care era deja prevăzută partea de cofinanţare pe care este necesar s-o asigure instituţia publică locală al cărei conducător este. Este vorba despre „Regenerare urbană oraş Uricani”, „Regenerare Urbană Valea de Brazi” şi „Modernizare şi dotare Şcoala Gimnazială nr.2”. La fel se prezintă situaţia şi în cazul Proiectul Naţional de Dezvoltare Locală.
Pentru toate astea,
Dănuţ Buhăescu se bazează şi pe banii care, neîndoielnic, vor veni de la Guvernul României în urma rectificării din iunie. Mai bine de 190.000 de lei mai are de primit primăria uricăneană din excedentul bugetar din 2016, bani primiţi, în decembrie acel an, pentru rezolvarea problemelor cauzate de inundaţiile de atunci. Bani care, neputând fi cheltuiţi din cauză că era sfârşit de an, au mers înapoi de guvern. O situaţie aparte este cea cu proiectele pe fonduri europene care au în vedere asigurarea eficienţei energetice a mai multor blocuri din oraşul vechi. Imobile aflate într-un stadiu avansat de degradare. În 2016, înainte de a depune proiectele, primarul Dănuţ Buhăescu a vorbit cu domnul Bobora, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara. I-a explicat cum stă Uricaniul din punct de vedere financiar şi i-a cerut ajutorul. „Domnule preşedinte, pot să depun proiectele? Îmi asigură consiliul judeţean banii de cofinanţare? Mă bazez pe sprijinul dumneavoastră necondiţionat!”, „Depune-le, cum să nu?”, i-a dat verde mai marele de la judeţ. În ce-l priveşte, Dănuţ Buhăescu nu se îndoieşte nicio clipită că banii de la judeţ vor veni. La urma urmelor este vorba despre cuvântul dat de un demnitar judeţean, iar un „gentlemen agreement” nu poate fi pus nicicând la îndoială.
de Gheorghe OLTEANU