Uricani. Buhăescu îndeamnă cu propriul său exemplu

Uricani. Buhăescu îndeamnă cu propriul său exemplu

Timp de citire: un minut

Într-un recent interviu pentru ZVJ și colegii de la o televiziune locală, Dănuț Buhăescu și-a exprimat bucuria că guvernul a dat drumul la plățile pentru investițiile efectuate cu finanțare europeană.

Decizia luată

la nivelul Ministerului Dezvoltări, consideră primarul, nu va pune în pericol lucrările de investiții deja în derulare și, în plus, va permite demararea altor proiecte pe programe europene pe care Dănuț Buhăescu pe consideră prioritare. Este vorba de lucrările de reabilitare termică a blocurilor de locuințe și de cele prevăzute să înceapă la clădirea fostului spital din localitate.

Folosindu-se

de ocazia de a fi față-n față cu reprezentanți mass-media, primarul le-a adresat un îndemn uricănenilor care locuiesc în case a căror suprafață nu depășește o sută de metri pătrați. El le-a reamintit celor care știau și i-a înștiințat pe cei care n-au auzit de asta că Ministerul Mediului le pune la dispoziție câte două miliarde de lei vechi, două sute de mii noi, pentru a-și reabilita termic casa și a-și monta panouri fotovoltaice. Informații suplimentare pot afla la primărie. Dănuț Buhăescu s-a dat exemplu pe el însuși și a menționat că, pe lângă energia electrică furnizată de panouri și consumată în această iarnă, i-a rămas o cantitate de care poate să dispună în cursul lunilor viitoare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii