Uricani. Buhăescu a reuşit să obţină sprijin pentru rezolvarea unui caz social

Uricani. Buhăescu a reuşit să obţină sprijin pentru rezolvarea unui caz social

Timp de citire: un minut

Miercuri dimineață, preț de câteva minute, în biroul lui Dănuț Buhăescu s-a aflat domnul Emil Părău, însoțit de domnul Duțu Manulesc, președintele Asociației Composesorale Straja – Sterminos – Grun Zănoaga. Prezența dumnealor la Primăria Uricani a fost ca urmare a invitației făcute de edilul șef al orașului.

Dănuț Buhăescu
îi chemase, fiindcă rezolvarea problemei legate de situația unei femei în vârstă depinde și de dumnealor. Aceasta locuiește într-o clădire dărăpănată din Câmpu lui Neag din care trei treimi îi aparțin composesoratului, iar una este a primăriei. Camera deținută de primărie i-a fost închiriată bătrânei, dar, spune Dănuț Buhăescu, „nu mai pot să-i prelungesc contractul pentru că locuința nu are fosă septică”.
De notat că, în ultimele luni, ca urmare a apariției unei legislații stricte, foarte mulți gospodari din satul care nu dispune de sistem de canalizare și-au montat fose septice, lipsa acestora fiind aspru sancționată contravențional.

Numai că, ulterior,
primarul a avut grijă ca vârstnica să nu rămână pe drumuri și i-a găsit o garsonieră pe care i-a închiriat-o. Bucuria femeii a fost mare, dar problema este că, în garsonieră, sunt multe de pus la punct, iar bătrâna i s-a plâns primarului că nu are toți banii necesari. De aceea i-a chemat la el pe domnii Emil Părău și Duțu Manulesc. Ca să-i întrebe dacă sunt dispuși să dea o mână de ajutor la repararea celor necesare în garsoniera în care va locui bătrâna. Nici nu se discută, sigur că da, a fost răspunsul domnului Emil Părău, care, de-a lungul timpului, s-a implicat în rezolvarea multor cazuri sociale asemănătoare. Ca atare, așa cum a rămas înțelegerea, săptămâna viitoare se va începe treaba.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii