Un profesor mulțumit

Un profesor mulțumit

Timp de citire: un minut

Profesorul Ionuț Năsălean, de la clubul de Kempo din Lupeni, a vorbit despre performanțele elevilor săi la Campionatul Național.

Clubul Ionuț Team Lupeni a participat cu 18 sportivi, dintre care 10 au fost la prima lor competiție.

„Ne-am întors cu titlul de campioană națională (Cristina Borină, categoria 12–14 ani, -60 kg), Lavinia Diana Ferenczi – vicecampioană națională la categoria 14–16 ani, -55 kg, 7 medalii de bronz și 9 locuri 5.
Vreau să menționez că aceste rezultate au venit în urma unor meciuri grele, cu adversari cu experiență națională și internațională. Au fost categorii cu 19 sportivi în piramidă, iar ai noștri au obținut locul 5. La categorii cu 17 sau 16 sportivi am reușit să câștigăm titlul național sau cel de vicecampioni.
Am observat o creștere semnificativă la sportiva Lavinia Ferenczi, deși vine după o pauză. Cristinel Solonariu, care a schimbat categoria de vârstă și greutate, a fost foarte aproape de finală. Și începătorii au arătat dorință de performanță.
Sunt copii minunați, sportivi de care sunt convins că veți mai auzi și care vor duce numele Municipiului Lupeni în toată țara și în străinătate.
Le mulțumesc părinților, domnului primar Lucian Resmeriță și Consiliului Local Lupeni pentru susținere! Mulțumesc Sihan Amatto Zaharia și Federației Române de Kempo pentru organizare!”, a declarat pentru zvj.ro profesorul Năsălean.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii