Ieri, Guvernul a decis majorarea, începând cu 1 august 2015, a salariilor de bază ale personalului nedidactic din învăţământul preuniversitar de stat, inspectoratele şcolare şi unităţile conexe, instituţiile de învăţământ superior de stat şi din bibliotecile centrale universitare.
Majorarea este de 12 la sută, în raport cu luna iulie 2015. Decizia a fost luată ieri de Guvern, printr-o Ordonanţă de urgenţă care modifică OUG 83/ 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice. Potrivit actului normativ, va creşte, de asemenea, cu 12 la sută cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care nu fac parte din salariul de bază, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.
De această majorare salarială vor beneficia 53.848 de persoane din învăţământul preuniversitar de stat şi 7.468 de persoane din învăţământul universitar. Impactul bugetar pentru aplicarea acestor creşteri salariale este estimat în acest an la 38,6 milioane de lei, iar pentru anul 2016 la 115,8 milioane de lei.
Mihaela PETROŞAN