Un inel de aur din sârmă ghimpată

Valea e un pauză competițională, fotbalistic vorbind. S-a tras cortina în curtea echipelor secătuite de vlagă, palmares și ambiție.

Bătrânul Jiul își face frecție la un picior de lemn prin Liga 3. Încearcă marea cu degetul după ce a dus războaie de râsul curcilor prin play-out-ul Ligii 3.

Luminița de la capătul tunelului pare să vină de la Lupeni. Trezit din morți, Minerul vrea să revină la tradiția sa de altă dată. Are bagheta magică a lui Dan Voicu, omul care face din nimic ceva. Singurul care mai face asta necondiționat și într-un mod profesionist. Are și el dezamăgirile lui, pentru că nu prea are material de studiu. Cu alte cuvinte, nu prea mai avem pepiniere pentru copii și juniori.

Vulcanul a revenit la mocirla de altă dată. Primarul se ambiționează să ajute, dar nu prea are cu ce, fotbalistic vorbind.

Uricaniul a mai scos capul la soare. Dă semne de viață. Timid, dar dă. Și acolo e o tradiție și mai sunt oameni care pun suflet, precum președintele orchestră, Vasile Scurtu, dar și primarul și el pasionat de sport.

La Petrila adie vântul schimbărilor și a surprizelor mai puțin plăcute. Și acolo e o tradiție care lenevește de ceva timp. Antrenorul-jucător, Adi Câmpean, e și el om, nu le poate face pe toate.

S-a tras cortina fotbalistic peste Vale.

Ceilalți sportivi sunt, totuși, pe baricade. Arcașii au vise cu săgeți de mondial, karatiștii percutează la competiții de anvergură.

Rugbyul este și el în pauză. La umbra nucului bătrân, Știința nu duce lipsă de rezultate, doar de susținere financiară și de înțelegere.

Sportul din Vale mocnește la foc mic. Este molcom. Așteaptă acea scânteie. Marii campioni sunt pe cale de dispariție. Unii sunt deja printre stele, alții visează la mari lauri.  E frumos să visezi, atunci când nu mai ai nici vise nu prea mai ai multe de oferit.

Sportul din Vale nu mai oferă prea multe. Nu mai e motivat și nici motivant. Nu mai are ambiția de altă dată. Pare resemnat și trăiește din amintiri. E greu și pentru mine, ca și gazetar sportiv, să consemnez ceva de calitate din ceva ce nu mai este. E ca și cum aș vrea să îmi fac un inel de aur din sârmă ghimpată.

S-a tras cortina de vară. Așteptăm. Ce? Noi începuturi, alături de castele de nisip, alte vise… Speranța. E ultima. Până nu moare ea, pixul va mai consemna despre una despre alta.

Se face târziu peste Valea Jiului. Un târziu care nu are semne de bun augur. Și totuși, exact ca în pelicula Pe aripile vântului: Și mâine e o nouă zi!