Lucrările pe lotul de autostradă Margina – Holdea avansează. La începutul acestei luni, stadiul fizic al execuției a atins pragul de 82%. Se lucrează intens atât la turnarea asfaltului și montarea structurilor, cât și în interiorul galeriilor celor două tuneluri.
Șantierul de pe sectorul A1 Margina – Holdea înaintează de la o săptămână la alta. Potrivit celor mai recente date furnizate de drumari, stadiul fizic al întregului proiect a depășit 82% la începutul lunii noiembrie.
Pe sectorul din zona Margina se așterne deja stratul de bază al carosabilului, iar stadiul general al pasajelor și viaductelor a ajuns la 75%. La pasajul de peste un kilometru lungime au fost montate toate grinzile, iar la viaductul dintre cele două tuneluri a fost finalizată placa de suprabetonare pe ambele căi de circulație.
În paralel, în galeriile tunelului lung continuă lucrările la structura interioară. Se lucrează la hidroizolație, armare și betonarea cămășuielii finale, iar pe sectoarele avansate au fost deja montați primii stâlpi de iluminat din zona mediană. De asemenea, a început și montarea infrastructurii pentru sistemele inteligente de transport.
Acest tronson de 13,8 kilometri este considerat veriga lipsă a autostrăzii A1 pe ruta Sibiu – Deva – Timișoara – Arad – Nădlac. Fără această bucată, tot traficul greu și de tranzit este obligat de ani de zile să meargă pe aglomeratul drum național DN68A, unde se formează zilnic cozi kilometrice.
Licitația inițială a fost anulată în urmă cu mai bine de opt ani pentru reproiectarea traseului cu tuneluri speciale pentru animale, așa-numitele „tuneluri pentru urși”. Deși termenul contractual inițial prevedea finalizarea mai devreme, complexitatea lucrărilor la tuneluri a decalat termenul realist de deschidere a circulației pentru anul 2027.







