Tir cu arcul / Punct lovit, punct ochit!

Tir cu arcul / Punct lovit, punct ochit!

DISTRIBUIȚI

Timp de citire: un minut

În cadrul programul Pierre de Coubertin, „Punct ochi, punct lovit”, organizat cu sprijinul Ministerului Tineretul şi Sportului, miercuri, la Şcoala Generală Gimnazială Nr.7 din Petroşani a avut loc o acţiune la secţiunea tir cu arcul la care au luat parte 34 de copii din clasele a II-a şi a IV-a..

„Avem o colaborare pe timp îndelungat cu clubul de tir cu arcul SCM Deva pentru a alege o grupă de copii de la şcoala noastră care, pe viitor, să fie o sursă de inspiraţie pentru secţia de tir cu arcul a declarat”, ne-a informat directorul Vasile Pop.

Copiii au primit acţiunea cu mult entuziasm şi au luat totul în serios, aşa că s-au străduit să intre în posesia diplomelor şi a tricourilor acordate pentru primele locuri. „Primii doi băieţi şi primele două fete care vor câştiga finala pe şcoală vor merge într-un stagiu de pregătire la Braşov, stagiu sponsorizat de către Ministerul de resort. Toţi cei prezenţi au fost încântaţi de această acţiune”, a declarat Gigi Puşcă.

La acţiunea au luat parte profesorii-antrenori: Gheorghe Răducu, Cristian Popa, Cosmin Rus şi Gigi Puşcă.

 

Câştigătorii:

Clasa a II-a, băieţi: locul I – Denis Ungureanu; locul II – Adonis Laktulick; locul III – Ionuţ Corlan.

Fete: locul I – Melissa Grigore; locul II –  Alexia Szabo; locul III – Alexia Stoica.

Clasa a IV-a, băieţi: locul I – Dani Bragnă, locul II – Valentin Anghel şi locul III – Ionuţ Boban.

Fete: locul I – Rebeca Fusina, locul II – Anisia Poteraş şi locul III – Alexandra Benche.

Loredana JUGLEA

Tir cu arcul – galerie foto

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii