Tinerii din UNPR, / Alături de bunicii de la Dărăneşti!

Tinerii din UNPR, / Alături de bunicii de la Dărăneşti!

Timp de citire: un minut
Joi, 1 octombrie, cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor de Vârsta a Treia, o delegaţie a organizaţiei de tineret a Uniunii Naţionale pentru Progresul României i-a vizitat, începând cu orele 17:00, pe bunicii de la Centrul de Îngrijire pentru Vârstnici din Dărăneşti. 
Tinerii uneperişti au fost primiţi cu multă căldură de venerabilii rezidenţi şi de personalul instituţiei. La acest ceas festiv s-au depănat amintiri, s-au împărţit pachete cu fructe şi s-au trăit momente emoţionante, tinerii încercând, prin cuvinte frumoase, pline de căldură şi speranţă, să mai aline dorul de cei dragi al acestor oameni greu încercaţi de soartă.
Delegaţia compusă din Vlad Alexandru Lăutaru, Răzvan Ivănuş, Eugen Lucian Negreanu, Cosmin Diaconu, Alexandru Băltăreţu şi un grup de elevi inimoşi ai Colegiului Economic „Hermes” Petroşani au făcut, la final, o fotografie de grup, nu înainte de a le promite celor din centru că vor reveni cât mai des posibil.
„A fost foarte frumos să-i văd pe bunici de ziua lor şi recomand, pe această cale, tuturor celor din comunitatea noastră să îi viziteze pentru că bucuria din ochii dumnealor este nepre­ţuită,” ne-a declarat Răzvan Ivănuş, preşedintele interimar al organizaţiei de tineret din cadrul UNPR Petroşani.
„Mă bucur că ne-am mobilizat pentru a le aduce zâmbetul pe buze acestor persoane de vârsta a treia, urmând să le revedem cu prima ocazie. Părintele Gabriel Bulf a făcut o treabă exemplară aici. Condiţiile sunt foarte bune, iar doamnele din personal sunt dedicate îngrijirii bunicilor”, a remarcat Vlad Alexandru Lăutaru, vicepre­şedintele organizaţiei de tineret din cadrul UNPR, filiala Hunedoara.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii