Deputatul Bogdan Radu Țîmpău, fost lider al PNL Hunedoara, a anunţat în aceasta seară – prin intermediul unui comunicat de presă – faptul că renunţă la candidatura depusă în cursa internă pentru un nou mandat de parlamentar.
Imediat după declanşarea competiţiei interne, în partid a pornit o adevărată luptă între tabăra vechiului PNL şi tabăra PDL. Pe surse, se ştia deja că şansele lui Ţîmpău de a ocupa din nou o poziţie eligibilă sunt minime.
Liberalii hunedoreni, conduşi de interimarul Florin Roman, care nu a reuşit nici pe departe să stăpânească organizaţia judeţeană, ar putea anunţa mâine configuraţia listelor pentru Senatul României şi Camera Deputaţilor, dar şi rezultatele unui sondaj. Dacă anunţul privind listele (şi, mai ales, ordinea candidaţilor) va fi un act deja întârziat al liberalilor (în condiţiile în care PSD umblă de ceva vreme după puncte electorale, candidaţii fiind cunoscuţi), aruncarea unui sondaj în piaţă (fie el şi real) este catalogată drept o eroare politică şcolărească.
Chiar dacă interimarul Roman menţine suspansul, lucrurile sunt deja clare, ordinea candidaţilor pe liste fiind cunoscută în mediile politice.
Redăm, în cele ce urmează, comunicatul de presă al deputatului Ţîmpău:
Doresc să aduc la cunoștința opiniei publice faptul că renunț la candidatura depusă pentru Camera Deputaților.
Înainte de a explica gestul meu, doresc să mulțumesc celor care, timp de două mandate, m-au ales pentru a-i reprezenta în Camera Deputaților, cetățenii municipiului Deva și cei ai comunei Cîrjiți.
A fost o onoare pentru mine să reprezint în Parlamentul României cetățenii locului în care m-am născut și m-am format.
A fost o onoare pentru mine să reprezint în fața dumneavoastră singurul partid din care am făcut parte, Partidul Național Liberal în două alegeri prin vot uninominal compensat și nu pe listă; a fost o onoare să primesc acest vot de încredere personală în candidatura mea.
În timpul mandatului mi-am adus contribuția esențială pentru numeroase proiecte de lege a căror aplicare îmi doresc să conducă la o viață mai bună pentru noi toți cei care trăim în România.
Pentru că se vehiculează din nou vechiul proiect al conurbației, redenumită azi pol de dezvoltare urbană, reamintesc că încă din anul 2009 am propus și au fost votate modificările legislative care fac posibilă realizarea acestei conurbații – în opinia mea, singurul mod realist de a asigura dezvoltarea județului. În caz contrar, dincolo de demagogiile inerente campaniei electorale care se apropie, județul nostru este condamnat la depopulare și sărăcie.
Renunț la candidatură pentru Camera Deputaților cu speranța că gestul meu va contribui la detensionarea situației din cadrul organizației PNL Hunedoara, organizație în mijlocul căreia s-a construit întreaga mea carieră politică.
Asigur locuitorii Devei și ai județului Hunedoara că voi continua să fiu implicat, în mod obiectiv, în problematicile județului, prin experiența politică pe care am acumulat-o.
Cu stimă,
Bogdan Radu Țîmpău
Deputat PNL al județului Hunedoara
19.09.2016