Atletul Codrea Silip a mai bifat un concurs de alergare. De data acesta un concurs amical, prietenesc. Un semimaraton pe dealurile de la poalele Țibleșului, un traseu foarte frumos cu de toate, în mare parte pe poteci și pădure.
„Mi-a amintit de nenumăratele concursuri din anii trecuți la care am fost, deoarece în timp ce alergam asociam segmente din traseu cu segmente asemănătoare ca frumusețe din zecile de curse la care am alergat în ultimii ani.
A fost o cursă prietenească, care a adus la start câteva zeci de participanți, cu puncte de alimentare pe traseu, un traseu foarte bine marcat, iar la finish organizatorii ne-au așteptat cu fructe de pădure proaspete, mâncare tradițională săsească, prăjitură, bere din belșug și voie bună cât cuprinde.
Chiar dacă a fost o cursă prietenească, eu mi-am propus să alerg pe tot traseul și să scot un timp sub două ore, ceea ce am reușit în final, chiar dacă a trebuit să mă întrebuințez aproape la maxim ținând pasul cu colegul de alergare, Vasile Tompa cu care am trecut linia de finish împreună cu același timp, 1 oră, 58 min. 43 sec.
Mii de mulțumiri prietenilor din Bistrița pentru organizare și pentru ziua frumoasă petrecută împreună”, a spus Codrea Silip.