Tiberiu Iacob-Ridzi: Caravana filmului românesc ajunge, pentru prima dată, la Petroșani

Tiberiu Iacob-Ridzi: Caravana filmului românesc ajunge, pentru prima dată, la Petroșani

Timp de citire: 3 minute

Va fi un sfârșit de săptămână dedicat filmului românesc. „Caravana filmului românesc – Cartea și filmul” ajunge, pentru prima dată, la Petroșani, iar proiecțiile vor avea loc în aer liber. În caz că vremea nu va fi prielnică, proiecțiile se vor face în cinematograf.

La sfârșitul lunii mai, când primăvara se îngână cu vara, caravana filmului românesc ajunge, pentru prima dată, în Municipiul Petroșani, cu o selecție de filme pentru toate gusturile și toate vârstele. Primăria Municipiului Petroșani invită publicul de toate vârstele în Parcul „Comunitatea Europeană”, lângă Teatrul Dramatic „I.D. Sîrbu”, în perioada 24 – 26 mai, pentru a viziona unele dintre cele mai frumoase filme românești.

Cine nu își aduce aminte de  replicile savuroase ale îndrăgitului trio de infractori mărunți: Gogu Steriade (Dem Rădulescu), Trandafir (Puiu Călinescu) şi Patraulea (Jean Constantin) din celebra serie „B.D. – Brigada Diverse”? Dar de șarmul lui Nea Mărin Juvete, atât de ușor de confundat cu miliardarul american Marlon Juvett? Sau de Nică, năzdrăvanul copil care fură cireșele mătușii Mărioara?

“Vineri, sâmbătă și duminică, în Centrul Civic, în zona Teatrului, se vor proiecta filme românești. 3 zile, începând cu orele 21:00. Am mai avut astfel de acțiuni la Petroșani, dar această caravană  a filmului românesc vine pentru prima dată la noi”, a spus Tiberiu Iacob-Ridzi, primarul municipiului Petroșani.

Programul proiecțiilor începe vineri, 24 mai, de la ora 21:00, cu filmul „Nea Mărin miliardar”, regizat de Sergiu Nicolaescu, după un scenariu scris de Vintilă Corbul, Eugen Burada şi Amza Pellea. Alegerea acestui film pentru a deschide programul „Caravanei filmului românesc” la Petroșani nu este una întâmplătoare. De exemplu, potrivit unui clasament realizat în 2006, de către Uniunea Autorilor și Realizatorilor de film din România, „Nea Mărin miliardar” se află pe primul loc în topul celor mai vizionate filme românești din toate timpurile. Alături de Amza Pellea, mai pot fi văzuți Draga Olteanu Matei, Jean Constantin, Ştefan Mihăilescu Brăila, Sebastian Papaiani.

Sâmbătă, 25 mai, de la ora 21.00, publicul se va putea întâlni cu inegalabilii Toma Caragiu, Dem Rădulescu, Puiu Călinescu și Jean Constantin și va putea urmări aventurile acestora în „Brigada Diverse la munte și la mare” (regia: Mircea Drăgan).

Duminică, tot de la ora 21.00, spectatorii de toate vârstele sunt invitați să umărească aventurile lui Nică a Petrei, aşa cum le-a descris Ion Creangă şi cum le-a aşezat, în rama ecranului cinematografic, maestra filmului pentru copii, Elisabeta Bostan, în „Amintiri din copilărie”. În filmul care a câştigat în 1965 Premiile speciale ale Juriilor la Festivalurile Internaționale de Film de la Gijon (Spania) şi La Plata (Argentina), marele povestitor Ion Creangă (interpretat de inegalabilul Ştefan Ciubotăraşu) îşi aminteşte cu nostalgie de copilăria sa petrecută în satul Humuleşti şi de toate necazurile pe care şi le atrăgea singur, căutându-le, cu inteligența sa soluții. Peste cinci milioane de spectatori a avut acest film, ceea ce, pentru o producție cinematografică românească, este imens. Dar calitatea filmului explică, desigur, audiența lui.

Poate pentru cei mai mulți dintre cinefili aceste titluri reprezintă doar o ocazie potrivită de a le revedea și de a retrăi măcar pentru câteva ore parfumul vremurilor de altădată, dar și de a se reîntâlni cu generația de aur a teatrului și filmului românesc. Însă, pentru tinerii spectatori ele pot fi o oportunitate deosebită de a descoperi valori autentice din istoria cinematografiei noastre. Și, de ce nu? – de a se întâlni cu umorul de calitate în cele mai variate forme ale sale: de situație, de limbaj, de caracter sau de nume. De fapt, acesta este și principalul scop al proiectului cultural „Caravana filmului românesc – Cartea și filmul / Capodopere ale cinematografiei naționale”. Acela de a promova filmul românesc, aducând un omagiu cinematografiei naţionale şi cineaştilor români, fiind singura caravana, din toate timpurile, care promovează exclusiv filmul românesc.

La toate proiecțiile din cadrul „Caravanei filmului românesc” accesul publicului este liber, în limita locurilor disponibile!

În cazul în care vremea va fi nefavorabilă pentru vizionarea în aer liber, proiecțiile vor avea loc la Cinema „Șerban Ionescu”, cu începere de la ora 19.00.

La Petroșani, proiectul este realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Petroșani.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii