Tenismenii petroşeneni / Pe podium la Trofeul Ardealului

Tenismenii petroşeneni / Pe podium la Trofeul Ardealului

Timp de citire: un minut
Şapte tenismeni legitimaţi la cluburile din judeţul Hunedoara au urcat pe podium la Trofeul Ardealului, o competiţie organizată în reşedinţa judeţului. Astfel, sportivii hunedoreni s-au clasat de trei ori pe primul loc, de două ori pe poziţia secundă, reuşind să-şi adjudece şi două locuri trei.
Trofeul Ardealului, organizat de clubul CS Universitar Târgu Mureş, a avut loc pe terenurile de la Tenis Club Alpa Deva şi s-a desfăşurat pe patru categorii de vârstă la masculin şi trei la feminin. Tenismenii din judeţ au avut prestaţii bune, în special la categoriile băieţi 12 ani, băieţi 14 ani şi fete 14 ani, unde s-au clasat pe prima poziţie. Astfel, la băieţi 12 ani, s-a impus Ştefan Adrian Stoica, de la Alpa Club Deva, Alexandru Giurea (CSŞ Petroşani) a obţinut prima poziţie la băieţi 14 ani, la fel ca şi Nicoletta Cantarella (Alpa Deva), la fete 14 ani. Pe locul secund s-au clasat Laura Matei (Alpa Club Deva), la fete 12 ani, şi Kevin Lovas (CSŞ Petroşani), la băieţi 16 ani, în timp ce Alessia Breaz (Alpa Deva), la fete 10 ani, şi Alexandru Scafariu (CSŞ Petroşani), la băieţi 14 ani, au ocupat ultima treaptă a podiumului.
Trofeul Ardealului a fost o competiţie din calendarul Federaţiei Române de Tenis. La acest turneu au fost prezenţi peste 50 de sportivi de la cluburi din Deva, Petroşani, Sibiu, Alba Iulia, Arad, Timişoara, Tg. Mureş, Haţeg sau Tg. Jiu. Alin Lazăr, antrenor la Tenis Club Alpa Deva, a fost extrem de mulţumit de prestaţia elevilor săi, dar şi de felul cum s-a organizat competiţia: „Turneul a revenit la Deva, după ce în ultimii ani nu s-a mai organizat aici. Noi sperăm să reuşim să-l aducem aici şi în anii următorii. A fost o participare numeroasă, cu sportivi veniţi din multe oraşe ale ţării. Sunt mulţumit de prestaţia elevilor mei şi vreau să-i felicit pe toţi participanţii”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii