Tradiție, negociere și zumzet neobosit la cel mai mare târg din județ.
Am pornit la drum dis-de-dimineață, așa cum cere sfânta tradiție la noi, cu mașina plină de speranțe și cu mama alături, curioși să vedem ce mai zumzăie prin cel mai cunoscut și îndrăgit târg din zonă. Unii o iau pe jos, alții cu mașina, fiecare cu ce poate.
Primul gând și cel mai râvnit popas au fost la tarabele cu dulciuri, de unde am cumpărat deja celebrele pogăcele și „puiul târgului”, mărgelele acelea de turtă dulce care ne amintesc tuturor de copilărie. Cu amintirile dulci la pachet, am pornit la pas printre standuri, încercând să târguim una-alta.
Domnule, freamăt mare și marfă de toate felurile, dar s-a cunoscut imediat că toate s-au mai scumpit. Noroc că oamenii locului sunt îngăduitori și mai poți negocia puțin, un leu-doi de-aici, pe-acolo, cât să plece toată lumea împăcată! Puteai să găsești absolut orice ți-ar fi dorit inimioara, de la hamuri și pieptare din piele până la haine, unelte și mărunțișuri. Târgul a fost pur și simplu neîncăpător. O mulțime de oameni adunați din toate colțurile țării, iar pe șosea, un adevărat parc auto, mașini cu sutele, dacă nu chiar cu miile. Circulația a fost extrem de îngreunată, dar a fost ținută sub control de tinerii polițiști prezenți la datorie, completând tabloul unui eveniment viu, autentic și plin de culoare. Nu am plecat fără „puiul târgului” și am fost bucuroasă că oamenii încă mai au un reper tradițional păstrat de zeci de ani: târgul de la Pui!
