La Oradea a avut loc Cupa României la taekwon-do, eveniment la care au luat parte 19 cluburi din ţară şi un număr de 290 de sportivi.
Clubul „Pantera Neagră” Petroşani (antrenor – Ionuţ Lascău) a concurat cu un lot format din 25 de sportivi: 13 copii, 11 juniori şi un senior.
Rezultatele petroşenenilor au fost foarte bune aceştia obţinând: 45 de medalii, dintre care 9 locuri I, 18 locuri II şi 18 locuri III. În urma acestor rezultate, echipa de juniori a clubului din Vale s-a situat pe un onorant loc trei în clasamentul general al echipelor prezente în competiţie.
„Sunt extrem de mulţumit, totul a fost foarte bine. Organizarea federaţiei a fost una la înălţime, iar copiii mei au dat tot ceea ce au avut mai bun. La acest concurs am simţit cu adevărat că echipa mea îşi doreşte să obţină rezultate. Eu am avut o intervenţie medicală şi nu m-am putut ocupa de pregătirea copiilor. Echipa, totuşi, s-a pregătit bine şi astfel am reuşit să obţinem cel mai bun rezultat la juniori în cei şase ani de existenţă a clubului “, a declarat Ionuţ Lascău.