Supravegherea video a municipiului Petroșani prin cele aproape 100 de camere video prinse în proiectul câștigat de primărie așteaptă atribuirea licitației. Noile echipamente de monitorizare urbană vor veni în completarea sistemului existent, cu scopul de a crește gradul de siguranță pe străzile Petroșaniului.
Proiectul depus de către administrația locală de la Petroșani cu privire la “Realizarea sistemului de monitorizare și siguranță a spațiului public din municipiul Petroșani” a fost aprobat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației anul trecut, iar acum este la stadiul de licitație publică. Alte 100 de camere video vor monitoriza municipiul Petroșani în perioada următoare. Sistemul modern are ca scop creșterea gradului de siguranță publică iar, de îndată ce se va finaliza licitația, va începe montarea lor.
„În cazul acestui proiect așteptăm atribuirea licitației, este vorba de un proiect prin PNRR, deci pe fonduri europene, vom monta aceste camera video pe tot domeniul public din Petroșani, în special pe arterele principale. E un proiect care în mod cert va duce la o supraveghere mai bună a domeniului public, și până la urmă la siguranța cetățeanului”, a spus primarul de la Petroșani, Tiberiu Iacob-Ridzi.
Noile echipamente de monitorizare urbană vin în completarea sistemului existent la nivelul municipiului, iar scopul principal pentru dezvoltarea acestei rețele este acela de a crește gradul de siguranță pe străzile din Petroșani. Nu mai puțin de 100 de camere video performante, și care vor putea fi monitorizate în timp real, se vor monta, iar vizat este și traseul pe care vor circula autobuzele verzi de pe Green Line.
În prezent există un sistem integrat de supraveghere video, în zona centrală a localității și în zona de agrement Brădet, iar noile echipamente de monitorizare urbană vin în completarea acestui sistem și contribuie la creșterea gradului de siguranță pentru locuitorii municipiului Petroșani.