Straja. Emil Părău face pârtia nr. 13, dedicată competițiilor

Straja. Emil Părău face pârtia nr. 13, dedicată competițiilor

Timp de citire: 2 minute

Din sezonul de schi viitor, Emil Părău vrea să construiască la Straja o pârtie dedicată desfășurării competițiilor. Straja s-a transformat în ultimii ani într-un loc al acestor întreceri, așa că schiorii vor avea o pârtie dedicată lor. În proiectul cu sania de vară pe șină a fost integrat și acest obiectiv, pentru care s-au achiziționat 12 tunuri noi de zăpadă.

Straja s-a transformat în ultimii ani, într-un rai al competițiilor de iarnă. Zăpada bună și pârtia omologată, care îndeplinește toate condițiile impuse de organizatorii celor mai importante competiții de schi, au adus la Straja mii de concurenți, în cadrul Campionatului național de schi alpin, desfășurat în ultimii ani aici. Atât că, pe perioada competițiilor, pârtia Baloo este închisă turiștilor, pentru a nu suferi modificări.

Din sezonul viitor, la Straja va exista o pârtie dedicată competițiilor, deoarece administratorii stațiunii vor facă Straja pretabilă organizării cât mai multor competiții.

„Încercăm să facem o pârtie specială numai pentru concursuri și pentru antrenament, în așa fel încât să nu deranjeze turiștii, este vorba de Mutu II, unde, dacă totul este în regulă, vom monta un telescaun care va deservi efectiv sportivii”, a spus Emil Părău, administrator domeniul schiabil Straja.

Printre cele ce îl motivează pe Părău să continue dezvoltarea și în aceasta sferă sunt și rezultatele obținute de copiii care au învățat să schieze în Straja. La ultima competiție de nivel european, schiorii legitimați la CSS Petroșani au dus numele și steagul României pe cele mai înalte culmi în domeniul schiului, devansând echipe din țări de tradiție precum Austria, Polonia și altele. Pentru ca această nouă pârtie de competiții să fie posibilă cât mai rapid, realizarea ei a fost inclusă în proiectul saniei pe șine, ce anul acesta va deveni realitate la Straja.

„Această amenajare nu se referă numai la bob, vom amenaja și acea pârtie pe care sezonul trecut s-a desfășurat campionatul național de schi alpin, pentru că prin acest proiect vor mai fi aduse 12 tunuri de zăpadă noi, performante, din Austria, s-a făcut deja achiziția și pentru aceste tunuri. Fac aceste lucruri, pentru că ne motivează rezultatele deosebite obținute de schiorii legitimați la CSS Petroșani, și care practic au învățat să schieze în Straja. Vrem să îi susținem, așa că le facem o pârtie dedicată pe care o pot folosi pentru atrenament și firește competiții”, a mai completat Părău.

Straja este stațiunea în care se schiază la propriu pe un munte întreg. La ora actuală, domeniul schiabil cuprinde 12 pârtii, pe diferite nivele de dificultate, care sunt interconectate cu instalații de transport, astfel încât să ofere o accesibilitate cât mai mare turiștilor.

Pârtia Mutu II, ce va fi dedicată competițiilor, va fi cea de-a 13 din stațiunea care are acum, în total 27 de km de pârtie.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii