Acasă La zi Spitalul de Urgență Petroșani. / Licitație de 26.331.272 lei + TVA, contestată...

Spitalul de Urgență Petroșani. / Licitație de 26.331.272 lei + TVA, contestată în instanță!

La Spitalul de Urgență din Petroșani (SUP), entitate în al cărei Consiliu de Administrație s-a făcut loc, pe criterii PNL, pentru mai mulți apropiați ai primarului Tiberiu Iacob-Ridzi, este deranj mare.

 

Licitația estimată la 26.331.272 de lei + TVA, vizând achiziția de aparatură medicală, procedură defalcată pe 12 loturi, a fost contestată și, în prezent, este pe pauză până la o decizie a Curții de Apel Alba Iulia. Deranjul, sigur v-ați prins, pleacă de la faptul că în joc sunt sume amețitoare.

Înscrisă în procedură pentru lotul II, referitor la achiziția de aparatură pentru ATI pentru o valoare estimată de 2.505.125 lei plus TVA, Med Healthcare Project SRL a fost nevoită să se adreseze Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) după ce SUP i-a declarat oferta ca fiind inadmisibilă. La începutul lunii august a.c., în lumina argumentelor aduse de către contestatoare, CNSC a dispus continuarea procedurii pentru lotul 2 prin reevaluarea ofertei SC Med Healthcare PROJECT SRL și, ulterior, desemnarea ofertei câștigătoare dintre ofertele admisibile în conformitate cu criteriul de atribuire stabilit în termen de 10 zile. Ceea ce, evident, nu s-a întâmplat.

Drept urmare, în 26 august, Med Healthcare Project SRL a chemat în judecată Spitalul de Urgență din Petroșani la Curtea de Apel Alba Iulia. Până acum, SUP a reușit și performanța de a anula și alte două loturi, mai exact lotul 10 (echipamente de laborator) – 2.312.800 lei + TVA și lotul 11 (diverse echipamente) – 596.454 lei + TVA.

Bănuim că pe interpușii primarului în Consiliul de Administrație al SUP nu îi interesează prea tare că entitatea nu respectă întocmai legislația privind achizițiile publice (a zis-o CNSC, nu noi), implicit că aparatura medicală nouă de care populația din Valea Jiului are nevoie întârzie să apară în dotarea unității medicale, de vreme ce despre aceste chestiuni nu se vorbește niciodată în spațiul public. Vom reveni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.