Acasă La zi Spectacole de Ziua Națională, în avans, la Petrila

Spectacole de Ziua Națională, în avans, la Petrila

Ziua Națională a României va fi sărbătorită în avans la Petrila. Miercuri, elevii din oraș vor susține spectacole la școlile la care învață. 1 dcembrie este zi liberă, așă că administrația a decis sărbătorirea în avans, mai ales pentru a le insufla celor mici spiritul patriotic.

Anul acesta, sărbătorirea Zilei Naționale este pusă sub semnul economiei dat fiind faptul că în vigoare este și o lege a austerității, una care obligă adminstrațiile publice locale să facă economii. În acest context, și pentru a insufla copiilor mândria de a fi români, primarul a decis să implice mai mult elevii de la școlile petrilene. Astfel, în avans, pe 29 noiembrie, copiii de la două școli din  ciclul gimnazial, dar și cei de liceu, vor susține spectacole cu prilejul acestei sărbători.

„Vom sărbători Ziua Națională a României miercuri, în ultima zi lucrătoare, pentru că am propus celor două școli să organizăm câteva spectacole. Cei din ciclul gimnazial vor susține un spectacol la Casa de Cultura „Ladislau Schmidt”, iar cei de la liceul „Constantin Brâncuși” în sala de sport a școlii. Noi, cei din administrația publică locală, vom depune pe 1 Decembrie o coroană de flori la troița eroilor din Lonea”, a spus primarul orașului Petrila, Vasile Jurca.

Administrația locală petrileană nu este singura care sărbătorește într-un mod mai restrâns Ziua Națională. La fel se va întâmpla în multe alte localități hunedorene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.