Acuzaţiile – deosebit de grave, după cum veţi putea observa în cele ce urmează – pleacă de la faptul că, pe lângă calitatea de director al Colegiului Tehnic de Transport Feroviar “Anghel Saligny” Simeria, Liviu Viorel Pascu este secretar executiv al organizaţiei locale PSD, dar şi consilier local. Şi nu uită, nici măcar în timpul programului de lucru, că este membru PSD. Ba chiar, spun sursele noastre, nu scapă nici o ocazie să se arate dedicat partidului. Chiar şi când nu este cazul. Dumnealui este sprijint îndeaproape de către unul dintre adjuncţi, Valer Stoica, avansat pe linia PC (actualmente ALDE).
Din relatări nu lipseşte, desigur, nici primarul Emil Ioan Rîşteiu, membru marcant PSD. De aici începe, de altfel, lupta politicului pentru a acapara, cu orice preţ, învăţământul local. În anul în care Rîşteiu a devenit primar, la clasa fiicei lui mai mari, Giulia, şi doar pentru această clasă mai exact, s-a introdus ca materie de studiu Limba Germană. S-au încălcat astfel încadrările şi s-au pus în pericol posturile titularilor de Franceză. Este singura clasă din şcoală la care, din dorinţa exclusivă a familiei primarului, se predă germana. Pe cale de consecinţă, aşa cum probabil aţi dedus, titularul orelor de Franceză ar cam fi rămas fără obiectul muncii.
O altă treabă, şi mai şi, e că atunci când deputata Natalia Intotero îşi anunţă prezenţa în oraş cu ocazia unor manifestări publice, elevii de la “Saligny” sunt scoşi (că e soare, că e frig) cu cel puţin o oră înainte de la cursuri pentru a o primi grandios (stil Elena Ceauşescu), cu flori, aplauze, pâine şi sare pe întâia pesedistă a judeţului. Iar treaba aceasta nu s-ar petrece, spun sursele noastre, pentru că aşa cere Intotero, ci pentru simplul fapt că aşa înţeleg Rîşteiu şi Pascu că e normal să se întâmple: cei mici să fie târâţi afară de la ore doar pentru că o mare personalitate (care habar nu avea că Suedia nu are preşedinte, deşi activa la Externe) sfinţeşte cu paşii săi mândrele plaiuri ale Simeriei.
Şi asta nu e tot. Anul trecut, copiii ortodocşi de la clasa a VIII-a şi cei de la liceu, de la „Saligny”, au fost duşi cu forţa la o prelegere penticostală organizată în sala de festivităţi de la Şcoala Generală “Sigismund Toduţă” din Simeria. Opţiunea lor (sau, mai bine spus, a familiilor lor)? N-a contat.
Un alt aspect care a rămas în memoria comunităţii locale a fost gestul frumos al administraţiei locale de a organiza o excursie externă pentru elevii olimpici. Dar, din păcate, şi aici interesele personale şi de partid şi-au băgat coada. Deşi iniţial nu a fost aprobată deplasarea unui elev premiant la un concurs internaţional, pe listă ar fi încăput fetele primarului, câştigătoare la “Lumina Math” (un concurs privat, neacreditat, nerecunoscut oficial de Ministerul Educaţiei). Treaba s-a reglat din mers după ce doua învăţătoare au făcut scandal la sediul administraţiei locale. Nu se ştie însă dacă şi ambele fete ale primarului au beneficiat de excursie în mod gratuit, precum olimpicii, sau contracost.
Potrivit surselor noastre, pesedizarea şi-ar fi făcut loc până şi în comisia care coordonează activitatea de Evaluare Naţională, condusă de învăţătoarele Felciuc (soţia unui membru PSD, membru în Consiliul de Administraţie al şcolii generale, fost viceprimar) şi Voica (tot de la PSD). O comisie prin care, spun sursele noastre, nu toată lumea ştie că handbal se scrie chiar handbal, nicidecum “hambal”…
Dacă tot pune jugul pe învăţământul local, administraţia ar trebui să-l şi protejeze. Ceea ce nu se prea întâmplă. Sunt deja câteva luni, din iunie încoace, de când banii câştigaţi de profesori în urma unor hotărâri judecătoreşti nu au fost plătiţi. Sunt trei localităţi în judeţ în această situaţie: Veţel, Brănişca şi Simeria. Banii nu au ajuns la dascăli, însă administraţia a găsit (printr-un miracol, desigur!) bani pentru salariile celor de la Poliţia Locală, pentru Dac Fest şi Zilele oraşului Simeria.
Îngrijorarea generală este însă legată de faptul că, pe fondul scăderii calităţii actului de învăţământ, dimpreună cu implicarea totală a politicului în tot ce înseamnă activitatea de la “Anghel Saligny”, tot mai mulţi părinţi îşi îndreaptă copiii spre unităţi de învăţământ din Deva. Vom reveni.
––––––––––––––––––––––––––
În urma publicării articolului de mai sus, pe adresa redacţiei a sosit o solicitare de publicare a unor precizări, cerere căreia îi dăm curs în cele ce urmează:
În urma apariţiei articolului din data de 02.10.2015, consider că unele aspecte pe care le-aţi scris şi le cunosc, ar trebui rectificate . Este vorba de fiica cea mare a domnului primar, pe care personal o cunosc foarte bine, fiind colegă de clasă cu fiul meu. Consider că ar fi păcat să fie umbrite meritele muncite cu trudă în toţi anii de şcoală şi sterse aşa uşor, ca şi cu buretele, participările cu premii la olimpiadele şcolare judeţene, din clasa a V-a şi până în prezent. Este un copil cu bună creştere, cu multă voinţă şi foarte isteaţă, trăsături pe care le-am descoperit şi în taberele şcolare în care i-am fost instructor. În concluzie, participarea ei la excursia elevilor olimpici simerieni a fost pe merit.
Înainte de a fi cadru didactic, sunt mamă şi consider cu tărie că niciodată copiii nu trebuie incluşi în problemele adulţilor.
Al doilea aspect este legat de ceea ce se crede că a fost “ scandal”. Eu şi colega mea ne-am exprimat părerile personale bazate pe noile ordine aprobate de Ministerul Educaţiei şi am lămurit unele aspecte legate de Concursurile şcolare avizate, noi fiind şi organizatori de Concursuri cuprinse în Calendarul Activităţilor Educative Naţionale. Ne pare rău că s-a interpretat în alt mod intervenţia noastră, bine intenţionată, de altfel.
Referitor la celelalte aspecte, nu comentăm pentru că nu suntem în cunoştinţă!
Prof. inv. primar Baciu Camelia – Col. TTF “Anghel Saligny” Simeria
şi prof Cernescu Marioara