Într-una din zilele de la începutul acestei luni, înainte de şedinţa extraordinară de consiliu local pusă în acea zi, părintele Mănăsuc Zgîrcea, parohul Bisericii cu hramul Sfinţii Români din Vulcan, îi invita pe primarul Gheorghe Ile şi pe consilierii locali vulcăneni să participe la slujba de sfinţire programată pentru sâmbătă, 24 octombrie.
Lăcaşul din Vulcan la a cărui
sfinţire sunt chemaţi să vină toţi cei cu credinţă creştină este demisolul noii biserici cu hramul „Naşterea Maicii Domnului”. Este vorba, mă simt dator să precizez, despre lăcaşul de cult ortodox aflat pe dealul din spatele clădirii primăriei, aproape de paracliserul din lemn în care se ţin, în prezent, slujbele religioase. Edificiu pe care şi l-a propus să-i ridice omul de afaceri Marin Coltescu şi a cărui piatră de temelie a fost aşezată şi sfinţită în 24 iunie 2010. Date fiind greutăţile financiare cauzate de anii de criză, ridicarea construcţiei nu a mers aşa cum ar fi fost de dorit şi tocmai de aceea, pentru că Dumnezeu a îngăduit ca lucrarea să fie dusă mai departe, merită menţionat ajutorul pe care-l dau Secretariatul de Stat pentru Culte, Primăria municipiului Vulcan, Consiliul Judeţean Hunedoara, dar, aici părintele Mănăsuc a ţinut să fac neapărat sublinierea necesară, şi donaţiile în bani care vin de le enoriaşii parohiei.
Sfinţirea demisolului
va începe la ora 10.00, după Sfânta Liturghie, şi va fi oficiată de Preasfinţitul Episcop Gurie al Devei şi Hunedoarei, însoţit de Preaonoratul Protopop Petrache Creţu, împreună cu un ales sobor de preoţi şi diaconi. Bucuria cu care părintele Mănăsuc Zgîrcea a reamintit, pe internet, despre desfăşurarea evenimentului este cu atât mai deplină, deoarece are certitudinea prezenţei, în mijlocul credincioşilor, a Preasfinţitului Episcop Gurie. A cărui deplasare la Vulcan fusese oarecum incertă, dat fiind sinodul la care fusese chemat.
Gheorghe OLTEANU