Sfidare. Cum calcă Gh. Bobar, preşedintele celei mai slabe organizaţii PSD din...

Sfidare. Cum calcă Gh. Bobar, preşedintele celei mai slabe organizaţii PSD din Vale, legea în picioare

Timp de citire: 4 minute

În ciuda rezultatelor absolut scandaloase înregistrate de către PSD Petrila la alegerile locale din anul 2012 (când candidatul Bobar s-a situat pe locul 3, cu 17,43% din voturi, iar organizaţia pe locul 2, cu 23,52% din voturi şi 5 mandate în legislativul local), Gheorghe Bobar s-a menţinut în funcţia de preşedinte al organizaţiei locale. Este de notorietate faptul că, prin prisma relaţiei personale cu deputatul Laurenţiu Nistor – liderul filialei judeţene a PSD, Bobar a păstrat atât conducerea organizaţiei locale, cât şi calitatea de preşedinte al Consiliului de Administraţie al SNÎMVJ SA (de unde, între noi fie vorba, bagă anual în buzunar peste o jumătate de miliard de lei vechi pentru a supraveghea punerea lacătului pe unităţile miniere). Numai şi numai relaţia personală a lui Bobar cu Nistor face ca o organizaţie de 23 la sută a celui mai mare partid din România să aibă funcţii remunerate regeşte pentru liderul său (unul de 17 la sută), în timp ce alte organizaţii din Vale, care au obţinut scoruri chiar de 3-4 ori mai bune în alegeri, au parte fix de praful de pe tobă. Dar asta-i deja o altă poveste…

Legea – facultativă pentru Bobar. Încă o dovadă!
De la înălţimea unei funcţii pe care, în alegerile locale, nu a dovedit că o merită, Gheorghe Bobar îşi permite să încalce legea după bunul plac. Orice muritor de rând din această ţară are obligaţia ca, dacă deţine o calitate (mai ales una de conducere) într-o instituţie publică, să declare întocmai, cu exactitate, ce venituri realizează. Obligaţia amintită este stabilită prin lege, iar Agenţia Naţională de Integritate a publicat în acest sens chiar şi un „Ghid de completare a declaraţiilor de avere şi interese”, ajuns la cea de-a III-a ediţie. Plecând de la prevederile legale, ghidul spune că declaranţii au obligaţia de a preciza „valoarea exactă a fiecărui venit realizat”.

Cum a procedat pesedistul Bobar?
În declaraţia de avere datată 13.06.2014, la rubrica „VII. Venituri…”, a declarat că a câştigat, cităm, „>50.000 RON” în calitatea de preşedinte al CAR Petrila IFN. Mai apoi, în declaraţia de avere datată 12.06.2015, la rubrica „VII. Venituri…”, a declarat că a câştigat, cităm din nou, „>60.000 RON” în calitatea de preşedinte al CAR Petrila IFN.

Nedeclararea exactă a veniturilor constituie, în fapt, o încălcare a legii!
Drept pentru care, aşa cum se arată şi în documentul transmis de către Agenţia Naţională de Integritate, sub nr. 43849/G/II din 02.12.2015, pe adresa cotidianului nostru, numitul Gheorghe Bobar a fost sancţionat contravenţional, la data de 26.11.2015, în temeiul dispoziţiilor art. 29 alin. 1 teza II din Legea 176/2000 (privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice)!!!

Nu este de uitat…
…nici episodul în care, anul trecut, s-a descoperit că PSD Petrila consuma curent fără să plătească. Pisica a fost pasată între organizaţia locală PSD şi administraţia locală, dar un lucru este cert: ani la rândul, organizaţia condusă de Bobar a consumat curent. Dar Bobar nu s-a întrebat, până la debranşare, de unde venea curentul pe care el, ca lider al organizaţiei, nu îl plătea. Un adevărat exemplu pentru comunitate. Nu-i aşa? 

Bobar – spaima şoselelor: a condus beat, a refuzat prelevarea celei de-a doua probe de sânge, nu a recunoscut fapta!
Prin Rechizitoriul întocmit, la data de 23 octombrie 2013, în cadrul dosarului 1106/P/2013,  de către procurorul Valeria Toma din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani, Gheorghe Bobar, preşedinte al CAR şi PSD Petrila, fost viceprimar, actualmente consilier local, a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. În luna aprilie a.c., judecătorul Gabriela Ponyiczky, preşedintele Judecătoriei Petroşani, l-a condamnat pe Bobar la 8 (opt) luni închisoare. Executarea pedepsei a fost suspendată condiţionat pe durata unui termen de încercare de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni. La pronunţarea sentinţei, judecătorul a ţinut cont de faptul că – pe parcursul cercetărilor – liderul pesedist nu a avut o atitudine sinceră şi, potrivit rechizitoriului, nu a recunoscut comiterea faptei.
Bobar a făcut apel împotriva sentinţei şi, în data 17 iunie 2014, Curtea de Apel Alba Iulia i-a aplicat o pedeapsă mult mai blândă, de 150 de zile amendă, stabilind suma de 30 de lei pentru o zi de amendă. Rechizitoriul cauzei este disponibil integral pe website-ul zvj.ro. În raport cu veniturile liderului PSD Petrila, suma de 4.500 de lei pare o glumă nesărată. Încă un adevărat exemplu pentru comunitate. Nu-i aşa?

Gargară ieftină
În 2012, Gheorghe Bobar promitea că va avea drept principală preocupare ca mina Petrila să nu se închidă. Între timp, a băgat la buzunar până la 56.200 de lei anual (potrivit celor mai recente date disponibile) tocmai din calitatea de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului SA. Pe final de an, mâna sa dreaptă, viceprimarul Vasilică Jurca, se lăuda că i-au reuşit demersurile pentru a rămâne în picioare clădirile istorice de la mina Petrila. Mare succes! Au închis mina, dar au salvat clădirile care, pentru că nu există bani nici măcar pentru a le păzi (nu mai vorbim de consolidare ori reintroducerea în circuitul public), au devenit deja ţinta căutătorilor de fier vechi. Vom reveni.

sanctiune-Bobar-Gheorghe-_-ANI fila-5-_-06-12-2015_BOBAR-GHEORGHE-iunie-editat-5 fila-5-_-06-13-2014_BOBAR-GHEORGHE-iunieeditat-5

Jurnalist cu experiență, activează în media din anii '90. A fondat și conduce publicațiile Hunedoara Plus, Ziarul Văii Jiului, Timiș Plus și agenția de publicitate și relații publice Confort Media.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii