Campionatul Municipal de Minifotbal Amatori „Realsport” a ajuns la ediția a zecea și va demara la finele săptămânii cu jocurile din cadrul Cupei Realsport. În prima etapă eliminatorie a cupei vor participa toate echipele înscrise în campionat, iar formaţiile câştigătoare vor accede în runda a doua, ce se dispută pe 5 şi 6 septembrie. Prima etapă a campionatului este programată pentru weekendul 12-13 septembrie, când echipele din cele trei ligi (Liga A, Liga B şi Liga C) vor debuta în noul sezon. Echipele participante în campionat vor avea la dispoziţie aproape două săptămâni pentru finalizarea lotului de jucători. De remarcat că în actualul sezon al Superligii nu se vor regăsi la start campioana şi vicecampioana, Pro HD şi Avantaje Deva.
Timp de citire: un minut