În această perioadă, instituţiile şi autorităţile publice sunt obligate să accepte extrase pentru uz oficial de pe actele de stare civilă transmise în format electronic de către serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau de oficiul de stare civilă din cadrul primăriilor.
Pe durata stării de urgenţă, documentele primare care stau la baza înregistrării actelor de naştere şi de deces se transmit de emitenţi la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor/oficiul de stare civilă competent, prin fax sau prin intermediul mijloacelor electronice administrate de autorităţi ale statului român.
În termen de cel mult 90 de zile de la încetarea stării de urgenţă, instituţiile, autorităţile publice şi persoanele fizice sunt obligate să efectueze demersuri pentru depunerea documentelor prevăzute mai sus în original, la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor/oficiul de stare civilă care a înregistrat actul de stare civilă.
Pe durata stării de urgenţă, termenul de declarare a decesului este de 3 zile calendaristice de la încetarea din viaţă a persoanei, iar în situaţia decesului intervenit din cauze violente, termenul de 3 zile pentru declararea decesului se calculează de la data eliberării certificatului medical constatator al decesului.
1.Direcția Publică Comunitară Locală de Evidenţă a Persoanelor și Stare Civilă a municipiului Deva
tel: 0254/234533
e-mail: stare.civila@primariadeva.ro
2.Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor municipiul Hunedoara
tel:0254/713377
e-mail spclep.hunedoara@yahoo.com
3.Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor municipiul Orăştie
tel:0254/244344
e-mail: stareacivila@orastie.info.ro
4.Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor municipiul Brad
tel:0254/610344
e-mail: bradprim@yahoo.com
5.Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor municipiul Petroşani
tel: 0254/542620
e-mail: primaria.petrosani@upcmail.ro
6.Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor municipiul Lupeni
tel:0254/562950
e-mail: spclep_lupeni@yahoo.com
7.Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor municipiul Vulcan
tel:0254/571189
e-mail: primvulcan@yahoo.com
8.Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor oraş Călan
tel:0254/730489
e-mail: spclep.calan@yahoo.com
9.Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor oraş Simeria
tel:0254/263628
e-mail: spclep@primariasimeria.ro
10.Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor oraş Haţeg
tel:0254/770790
e-mail: primaria.hateg@yahoo.com
11.Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor oraş Aninoasa
tel:0254/512108
e-mail: primariaaninoasa@yahoo.com
12.Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor oraş Petrila
tel:0254/550765
email: primaria.petrila2008@yahoo.com
13.Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor oraş Uricani
tel:0254/511030
e-mail: primariauricani@gmail.com
14.Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor oraş Ilia
tel:0254/282716
e-mail: primaria.ilia@yahoo.com