Senatorul Vochiţoiu despre gara Petroşani şi drumul Uricani-Herculane: / „Fac acest pariu,...

Senatorul Vochiţoiu despre gara Petroşani şi drumul Uricani-Herculane: / „Fac acest pariu, în faţa tuturor locuitorilor din Valea Jiului, că vor fi rezolvate la anul aceste două obiective”

Timp de citire: 6 minute
La conferinţa de presă de sâmbătă, alături de Haralambie Vochiţoiu, senator UNPR, s-au mai aflat primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob-Ridzi, secretarul de stat de la Ministerul Muncii, Gabriel Lungu, şi consilierul local Ioan Toma.
Audienţe mai altfel decât se obişnuieşte…
Înainte de toate trebuie spus că această conferinţă de presă a fost încadrată de două sesiuni de audienţe, la care au participat toţi cei de mai sus, plus consilierul judeţean Nicolae Ivănuş (la prima dintre ele), peste 20 de cetăţeni din Petroşani şi Valea Jiului spunându-şi problemele pe care le au. De cealaltă parte, fie senatorul, fie secretarul de stat sau primarul şi-au notat fiecare problemă, în funcţie de natura ei şi de aria de competenţă a fiecăruia, iar unde s-a putut da un răspuns sau o cale de soluţionare pe loc s-a făcut acest lucru, urmând ca fiecare solicitant să primească un răspuns în următoarea perioadă.
De altfel, după prima sesiune de audienţe, începutul conferinţei de presă a fost legat tocmai de aceste probleme ale oamenilor, fiecare din cei patru uneperişti prezenţi dorind să sublinieze faptul că problemele discutate există şi trebuie rezolvate cât mai repede.
„Am luat astăzi cunoştinţă de problemele multor oameni din Valea Jiului şi în mod special din Petroşani. Vreau să le mulţumesc colegilor mei că au fost alături de mine şi vreau să spun că s-a demonstrat că şedinţele de audienţe de felul acesta sunt foarte eficiente pe motiv că putem să găsim soluţii mult mai uşor la ceea ce solicită aceşti oameni”, a declarat senatorul Haralambie Vochiţoiu. Tot senatorul a mai subliniat, puţin mai târziu, tot legat de acest aspect: „Ceea ce am făcut astăzi vom face şi altădată, vom multiplica această experienţă pentru că am văzut că se poate şi încă o dată le mulţumesc colegilor mei. Să fi în această postură, guvern-parlament-autoritate publică locală-autoritate publică judeţeană nu are cum să-ţi scape nicio problemă nerezolvată, desigur, în limita legii şi a ceea ce se poate rezolva”.
„Este foarte important ca în momentul care vine în faţa ta un cetăţean să poţi să-i rezolvi problema sau să-i poţi da o soluţie de rezolvare măcar. În cea mai mare parte au fost probleme legate de administraţia locală, dar sunt şi foarte multe probleme legate de asistenţa socială şi de pensii, lucruri pe care domnul ministru secretar de stat Lungu cu siguranţă le poate rezolva de la nivelul central. Cred că acest mod de a ţine audienţe, prin care să fie reprezentată autoritatea locală, centrală şi legislativă este binevenită şi e o soluţie să putem rezolva cât mai multe probleme ale cetăţenilor noştri”, a declarat primarul Tiberiu Iacob-Ridzi. Legat de audienţe şi de problemele oamenilor, minis­trul secretar de stat de la Ministerul Muncii, Gabriel Lungu, a declarat: „Suntem, în primul rând, de aici, din Valea Jiului şi cunoaştem în mare parte problemele cu care se confruntă cetăţenii. Cel mai important este faptul că multe dintre aceste probleme sunt specifice Ministerului Muncii, fie că vorbim de pensii, de ajutoare care se dau prin acest minister, sau de salarizare ori alte probleme specifice. Suntem în temă cu ce ne-au spus oamenii, dar şi cu alte probleme pe care le cunoaştem şi încercăm să le rezolvăm, inclusiv la cel mai înalt nivel”.
Ioan Toma a fost cel mai scurt dintre cei patru, specificând faptul că cei care au ajuns în audienţă sâmbătă sunt mai norocoşi, deoarece au avut parte de a-şi spune problemele unor oameni care au putere de decizie şi care pot rezolva ceea ce-i doare.
Ştiut fiind faptul că timpul înseamnă bani, să sperăm că senatorul nu va ambala la nesfârşit maşina populismului cu audienţe în conferinţă de presă pe timpul jurnaliştilor…
UNPR se bazează pe… PP-DD
Partea a doua a conferinţei a continuat cu un mesaj politic transmis de senatorul Haralambie Vochiţoiu: „Acţiunea de azi, discuţiile şi formula în care ne puteţi vedea acum, vor să sublinieze că Uniunea Naţională pentru Progresul României trece într-o etapă de organizare nouă, în care vom primi în rândul nostru oameni din toate domeniile de activitate. Am făcut în ultimele zile împreună cu o parte din colegii mei o incursiune în mai multe localităţi ale judeţului nostru şi vestea bună este că există o mişcare foarte intensă la nivelul organizaţiilor noastre şi la nivelul localităţilor hunedorene, după ce colegii noştri din PP-DD au venit în rândurile UNPR şi după ce domnul general Gabriel Oprea a demonstrat la nivel naţional foarte multe competenţe şi iniţiative – mai ales dând dovadă că se ţine de cuvânt şi menţinând această guvernare cu toate dificultăţile menţinerii ei. Oamenii încep să vină către noi, oameni care n-au mai făcut până acum politică sunt dispuşi să vină la UNPR. Vin către partidul nostru şi oameni care au mai făcut politică şi au experienţă în acest sens, care au găsit în UNPR un partid serios şi cu multă iniţiativă. Toţi aceşti oameni de care vorbim, plus membrii şi simpatizanţii noştri, vor fi capabili să aducă UNPR la viitoarele alegeri la un scor cu două cifre şi mult peste 10%, atât la nivel naţional, cât şi la nivel judeţean”.
Rezolvarea problemei gării Petroşani şi a finanţării continuării lucrărilor la „Drumul lui Băsescu”
Ultima parte a conferinţei a fost legată de întrebările puse de jurnalişti. Senatorul a fost întrebat dacă îşi asumă ceea ce a preocupat-o şi pe fosta sa colegă de Parlament şi partid(e), deputata Monica Iacob-Ridzi: problema gării din Petroşani, dar şi celebrul drum Uricani-Câmpu lui Neag.
„Într-adevăr, după mulţi ani de zile, în care am asistat la încercările multiple ale administraţiei locale de a rezolva şi această problemă, am luat legătura cu factori de decizie naţionali şi mi-am asumat, într-adevăr, pentru ultimul an de mandat, să se finanţeze gara din Petroşani şi drumul Uricani-Herculane. Două obiective care păreau că n-au soluţii niciodată… Ei bine, fac acest pariu, în faţa tuturor locuitorilor din Valea Jiului, că vor fi rezolvate la anul aceste două obiective, de mare ajutor pentru cetăţeni, dar şi pentru administraţiile publice locale. Nu putem vorbi de turism dacă n-ai această gară modernizată, sau dacă n-ai acest drum terminat”, a răspuns senatorul Haralambie Vochiţoiu.
Problema salvamontiştilor
O altă întrebare pusă de noi a vizat problema salvamontiştilor, este vorba de faptul că de mulţi ani ei se confruntă cu o „chichiţă” legislativă care nu le dă voie primăriilor să-i angajeze cu carte de muncă, măcar pe cei care au vechime în această meserie. Întrebarea a fost adresată atât senatorului, cât şi reprezentantului guvernului, secretarul de stat de la Ministerul Muncii. Răspunsul primit a fost dătător de speranţe, dar ne miră că senatorul nu ştie că într-adevăr există o constrângere legislativă în acest caz: „Dacă există o constrângere legislativă, împreună cu domnul ministru secretar de stat Lungu, vom face un proiect de lege prin care să rezolvăm acest aspect şi să dăm primăriilor posibilitatea să aloce fonduri pentru angajarea acestor oameni”.
UNPR – procente timide în sondaje
Pentru toţi, am mai pus o întrebare legată de ceea ce arată sondajele: UNPR – 5%. Deocamdată procentul e departe de ceea ce vorbea senatorul: scor de două cifre cu mult peste 10%. Iată răspunsul primit din partea senatorului: „În acest moment la prima măsurătoare suntem văzuţi cu un scor formidabil, între 5%-7%, fără să fi declarat că mergem singuri în alegeri! În acest moment suntem într-o alianţă cu PSD, alianţă pe care vrem să o menţinem. Dar dacă va fi să candidăm sub sigla UNPR, eu sunt convins că la nivel de ţară scorul va fi peste 10%, iar la nivel de judeţ nu discutăm sub 20%. Dacă lucrurile merg în direcţia în care ne dorim noi, va fi o alianţă PSD-UNPR, dar noi trebuie să fim pregătiţi şi să ne pregătim temeinic de alegeri ca şi când am merge în alegeri singuri (…). Pentru orice eventualitate armata UNPR este pregătită să facă faţă oricărei situaţii în alegeri, cu un procent bun, aşa cum v-am zis”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii