Anchetarea abuzurilor asupra copiilor instituționalizați a reprezentant obiectivul principal al activității Comisiei privind investigarea cazurilor de abuzuri sexuale sau a oricăror abuzuri fizice împotriva minorilor din serviciile de tip rezidențial aflate în subordinea Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului, constituită la nivelul Senatului României.
Grupul Parlamentar PNL din Senatul României, alături de Institutul Român pentru Drepturile Omului (IRDO), a lansat luni „Ghidul privind prevenirea situațiilor de violență asupra copiilor și a tinerilor din centrele rezidențiale”, ghid care a fost propus Comisiei de anchetă și elaborat în colaborare cu senatorul liberal Lucica Dina Muntean, președintele acestei comisii.
Evenimentul desfășurat sub patronajul președintelui Senatului României, Alina Gorghiu, inițiatoarea comisiei de anchetă, a adus în atenția publică situația abuzurilor la care au fost supuși copii din centrele rezidențiale, urmările acestor abuzuri și proiectarea unor acțiuni ce vor urma după prezentarea concluziilor Comisiei.
„Ideea acestui ghid s-a născut dintr-o realitate recunoscută de unii și contestată de alții! Cei mai mulți copii-victime ale infracțiunilor nu-și cunosc drepturile pe care le au și nu știu ce au de făcut atunci când se confruntă cu aceste situații. Ghidul lansat de noi astăzi oferă copiilor informații pentru a înțelege mai bine drepturile pe care le au și modul în care acestea sunt legate de furnizarea serviciilor de îngrijire și cel mai important oferă informații despre care sunt pașii pe care îi are de făcut orice copil pentru a cere ajutorul atunci când este victimă a violenței sau a unor abuzuri de orice fel”, a explicat președintele Comisiei de anchetă, senatorul PNL Lucica Dina Muntean.
„Felicit Grupul parlamentar al PNL din Senat, în special pe colega Lucica Muntean, și Institutul Român pentru Drepturile Omului pentru eforturile aduse la redactarea acestui document. Felicit, de asemenea, fiecare grup parlamentar care a contribuit activ la munca din această Comisie de anchetă, pe care am avut onoarea să o conduc o perioadă de timp. Nu am cum să nu semnalez aici un proiect la care am muncit mult cu colegii din Comisia parlamentară de anchetă și care a devenit Legea 51/2023, chiar la începutul acestei luni. Concret, în timpul audierilor unui copil martor sau chiar victimă a infracțiunilor va fi prezent și un psiholog. Era nevoie de această lege! Pentru că frica de repercusiuni a victimei sau a martorului a contribuit la trecerea sub tăcere a multor cazuri de abuz în centrele de tip rezidențial”, a precizat președinta Senatului României, sen. PNL Alina Gorghiu.
La rândul său, Adrian Bulgaru, directorul IRDO a subliniat buna colaborare cu membrii Comisiei de anchetă și a susținut utilitatea ghidului lansat în cadrul evenimentului care punctează și încheierea activității comisiei.
La evenimentul de lansare a ghidului, moderat de președinta Comisiei pentru Învățământ, sen. Monica Cristina Anisie, au fost prezenți pe lângă senatorii membri ai Comisiei de anchetă, reprezentanții instituției Avocatului Poporului, membri ai Guvernului, membri ai DGASPC-urilor din mai multe județe, inclusiv ai sectoarelor municipiului București, reprezentanți ai Colegiului psihologilor, ai autorității judecătorești și ai ONG-urilor ce activează în domeniul protecției copilului.
Acasă Politică Senatorul Lucica Dina Muntean (PNL) despre / Lansarea ghidului privind prevenirea situaţiilor de...
Senatorul Lucica Dina Muntean (PNL) despre / Lansarea ghidului privind prevenirea situaţiilor de violenţă asupra copiilor şi a tinerilor din centrele rezidenţiale
Timp de citire: 2 minute