Șef nou, metehne vechi… / 84 de „șefi” la CEVJ. Mija nu prea...

Șef nou, metehne vechi… / 84 de „șefi” la CEVJ. Mija nu prea vrea să taie din ei

Timp de citire: 2 minute

În companiile de stat trebuie făcute restructurări, pentru că sunt mulți șefi peste șefi. Este și cazul Complexului Energetic Valea Jiului, care la ora actuală are 84 de oameni în conducere. Noul general nu prea vrea să taie din ei. Dacă Burduja nu va fi de acord cu planul trimis, tot va trebui, că vrea sau nu asta. Burduja va trebui, în primul rând să-i zboare pe pensionarii din consiliu de administrație al CEVJ. Apoi pe pensionarii care o freacă pe bani grei în funcții „grele” de încasatori…

Burduja, Ministrul Energiei a cerut companiilor de stat, inclusiv Complexului Energetic Valea Jiului, un plan de reducere a posturilor de conducere dar și a cheltuielilor companiei. Până joi, 23 ianuarie au avut termen cei de la CEVJ să trimită documentul, și așa au și făcut. Atât că, n-au prea tăiat din posturi și nici din cheltuieli, pentru că, spune noul general, și așa acestea sunt la minimul permis.

Am trimis un plan de măsuri cu privire la ceea ce a solicitat ministrul, adresa fiind la 30% din posturile de conducere, 20% din cheltuielile cu salariile și 20% din cheltuielile cu serviciile și lucrările aferente companiei. Din punctul meu de vedere, Decizia 7896 ne pune pe un făgaș defalcat pe fiecare an. Ca atare, toate cheltuielile aferente funcționării pe 2025 sunt cuprinse în această Decizie. Ele ar trebui luate ca atare. Oricum, sunt la minim minimorum din punctul de vedere, iar proiectele tehnice care sunt realizate de colegii noștri proiectanți, firmă externă, vor fi finalizate la începutul lunii martie din câte știu, iar atunci vom vedea dacă există sau nu astfel de posibilități. Dacă mă întrebați pe mine personal, nu sunt de acord cu această decizie de reducere cu 20% a produselor și serviciilor pentru că ea ne duce într-o zonă în care nu respectăm directiva UE și întârzie planul pe care noi ni l-am propus, cu închiderea și punerea în siguranță a zăcământului”, a declarat Eduard Mija, directorul general al CEVJ.

Dacă planul trimis la minister nu va fi agreat de Burduja. Atunci că vor sau nu, cei din companie vor trebui să taie din posturile de conducere. Să sperăm că vor fi zburați, în primul rând, pensionarii și pensionabilii.

Ipotetic, noi avem posturi de conducere la momentul actual 84, din punct de vedere al regulamentelor interioare și a categorisirii acestor posturi de conducere ele acoperă o mai mare plajă, dar posturile de conducere reprezintă doar 3,57% din organigrama existentă la nivelul CEVJ. Avem în vedere o diminuare spre 3,22%, dar lucrurile trebuie duse în zona de analiză foarte serioasă, foarte aplicată în conformitate cu prevederile legale pentru că, din punctul meu de vedere și acesta este mandatul meu personal, nu al altcuiva, siguranța fiecărui angajat al acestei companii este primordială” a mai adăugat Eduard Mija, directorul general al CEVJ. Domnul director general, deși abia numit, nu trebuie să fie ipocrit și să pună pe seama siguranței mineritului trândăveala pe bani grei a pensionarilor și pensionabililor din CEVJ. Chiar, domnule Mija câți dintre șefii pe care trebui să-i razi lucrează se ocupa cu siguranța/ securitatea locurilor de muncă?

Solicitându-se un plan de restructurare, este lesne de înțeles că în 2025 nu se vor mai face angajări. Anul trecut la CEVJ s-au făcut peste 300 de angajări. Însă, de planul de reorganizare cerut de ministru nu este vizat personalul de la front, ci cei din conducere.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii