Sediul Primăriei Aninoasa intră în reparații

Sediul Primăriei Aninoasa intră în reparații

DISTRIBUIȚI

Timp de citire: un minut

Cel târziu o dată la cinci ani, uneori chiar 10, fațadele  primăriilor din Valea Jiului sunt reabilitate. Dacă le privești pe oricare dintre ele din afară, sunt numai bune de poză. Pe interior însă niciuna nu arată foarte bine, și ne permitem să excludem aici Primăria Vulcan, care, realizând sediul de la zero, a avut grijă să se raporteze la utilitățile moderne, să faciliteze accesul persoanelor cu handicap, să păstreze răcoarea pe timp de vară, căldura pe timp de iarnă, să arate îngrijit. Însă, în celelalte sedii, de la intrare se vede aspectul prăfuit al timpurilor comuniste, birourile sunt înghesuite, tavanele pline de igrasie etc. Tot ceea ce se investește este strict pentru reparații curente.

În aceeași categorie se încadrează și Primăria Aninoasa. La fel ca administrațiile vecine, se apelează la reparații nu la reamenajare, din lipsa fondurilor. Zilele acestea se lucrează la realizarea reparațiile absolut necesare în interiorul sediului administrativ al primărie, lucrări de renovare, în acest sens încheindu-se un contract de prestări servicii în data de 27 iulie, pentru suma de 77.152 lei.

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii