Prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, a prezidat astăzi ședința Comisiei de Dialog Social Hunedoara.
La întâlnire au participat subprefectul Gheorghe Bogdan Urdea și vicepreședintele Consiliului Județean Hunedoara, Alin Țambă.
În cadrul discuțiilor a fost prezentată „Inițiativa legislativă privind pensionarea cadrelor didactice cu 5 ani înainte de împlinirea vârstei standard, fără penalizare”, temă propusă de Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara. Practic, în acest sens, ar fi aduse modificări Legii 1/2022 a Educației Naționale.
Prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, a propus organizarea unei largi dezbateri privind legile educației, începând cu a doua jumătate a lunii august 2022.