Prima restanță programată pe data de 6 martie între Deva și Vulcan, din liga a patra, a fost deja amânată.
În așteptarea unui nou ordin de la Minister, prin care sportivii să poată efectua testele rapide, campionatul ligii a patra stă sub semnul întrebării.
„Știm că vom juca, dar nu avem o dată exactă când. Suntem în așteptarea aprobării efectuării testelor antigen. Teste mult mai ieftine decât cele PCR”, a declarat Cristian Petrean, președintele AJF Hunedoara.
Din cauza situației epidemiologice grave în județul Hunedoara, este posibil ca întrecerea de la județ să nu înceapă nici luna aceasta, luna aprilie fiind cea mai aproape pentru a se juca fotbal.