Acasă La zi Se deschid parcurile în Deva, dar în instituțiile publice accesul este restricționat,...

Se deschid parcurile în Deva, dar în instituțiile publice accesul este restricționat, cu câteva excepții

Începând de astăzi, 15 mai, se menține măsura suspendării desfășurării activităților instituţiilor publice subordonate Consiliului Local al Municipiului Deva, respectiv Creșa Deva (cu asigurarea continuității serviciului contabilitate și activității de înscriere a copiilor la creșă), Centrul Cultural ,,Drăgan Muntean” Deva (cu asigurarea continuității serviciului contabilitate), precum și Complexului Aqualand Deva, Telecabina Deva, Clubul Seniorilor din Piața Victoriei, bl.5, parter și Clubul Seniorilor de pe strada Mihai Eminescu.
Se deschid însă parcurile de pe raza municipiului Deva, a localităţii componente Sântuhalm şi a satelor aparţinătoare Cristur, Archia şi Bârcea Mică, precum și Cetatea Deva, dar se menține măsura suspendării pentru locurile de joacă până la emiterea unor noi reglementări.
 Începând cu data instituirii stării de alertă, audiențele cu cetățenii se mențin suspendate, până la emiterea unor noi reglementări.
Ședințele Consiliului Local al Municipiului Deva vor avea loc online pe toată perioada stării de alertă.
 Începând cu data instituirii stării de alertă, eliberarea biletelor pentru persoanele care beneficiază de gratuitate la transportul public local se va face la Centrul Cultural ,,Drăgan Muntean” Deva, în holul mare, în prezența a minimum 2 angajați, în intervalul orar: luni – vineri, orele 08:00 – 13:00
 Începând cu data instituirii stării de alertă, desfășurarea activităților instituţiilor publice subordonate Consiliului Local al Municipiului Deva, vor avea loc astfel:
 Direcția Publică Locală de Evidența Persoanelor și Stare Civilă Deva:
Accesul în incintă va fi limitat la 6 persoane în acelaşi timp, pentru fiecare ghișeu (distanţarea reglementată de 1,5 m față de o altă persoană, dar şi datorită faptului că spaţiul public din incinta instituţiei e limitat);

Funcţionale sunt cele 2 ghișee: Ghișeul pentru Evidenţa Persoanelor şi Ghiseul Stare Civilă;
Zona de așteptare pentru cetăţenii care solicită servicii atât pe linie de evidenţă cât şi pe linie de stare civilă, va fi în exteriorul incintei, obligatoriu să se folosească substanțele dezinfectante şi se va purta mască de protecție;
Accesul cetăţenilor va fi monitorizat de un agent din partea Direcţiei Poliţiei Locale Deva, pe toată perioada programului de relații cu publicul, de luni până vineri, iar sâmbăta pentru programul de oficieri căsătorii;
,,Valabilitatea documentelor eliberate de instituțiile și autoritățile publice se menține pe toată perioada stării de urgență, precum și pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestor stări” – sunt incluse cartea de identitate, cartea de identitate provizorie și mențiunea de stabilire a reședinței (VIZĂ FLOTANT).
Accesul cetățenilor în sediul instituției va fi admis NUMAI pentru:
Pe linie de evidenţă, depunerea actelor doar PRIN PROGRAMARE ON-LINE pentru cele 2 ghișee pentru prezentarea documentelor necesare în vederea solicitării actelor de identitate sau a vizei de reşedinţă;
Eliberarea şi ridicarea actelor de identitate sau a vizei de resedinţă se va face în a 7-a zi de la depunerea şi înregistrarea solicitării, doar între orele 12:00-16:00;
Depunerea cererilor/solicitărilor pentru furnizarea din RNEP a datelor cu caracter personal, respectiv pentru eliberarea adeverinţelor privind istoricul de domicilii – în aceste situaţii cererile însoţite de actele doveditoare, în copie, pot fi transmise prin poştă sau online pe adresa de e-mail: evidentapersoanelor@primariadeva.ro, iar pentru ridicarea adeverinţelor,
solicitanţii vor fi contacţati telefonic sau prin adresa de e-mail de către lucrătorii de evidenţă pentru confirmarea ridicării acestor adeverinţe din ghişeu (se va stabili ora și ziua în care se pot prezenta la ghişeu;
Pe linie de stare civilă: pentru depunerea actelor în vederea oficierii căsătoriilor civile și înregistrarea actelor de deces.
PROGRAMUL Directiei Publice Locale de Evidenţa Persoanelor şi Stare Civilă Deva
LUNI, MARȚI, JOI, VINERI: între orele 08:30-16:30
MIERCURI: între orele 08:30-18Ș30
SÂMBĂTA se va asigura un program special între orele 10:00 – 13:00, doar pentru depunerea documentelor în vederea înregistrării actelor de deces şi oficierea căsătoriilor programate.
Direcția Impozite și Taxe Locale:
Activitatea acestei direcții se va desfășura după următorul program:
între orele 08:30 – 15:00 (de luni până joi), între orele 08:30 – 13:00 (vineri) eliberări de certificate fiscale;
preluări acte în vederea declarării/înstrăinării de clădiri, terenuri, mijloace de transport;
informații legate de somații, titluri executorii, popriri, eliberări dovezi plată (accesul fiind permis în limita a maximum 4 persoane consecutiv);
între orele 08:30 – 16:30 (de luni până joi), între orele 8:30 – 14:00 (vineri)  încasări impozite, taxe, amenzi contravenționale (accesul fiind permis în limita operatoarelor de la ghișeu – maximum 4 persoane consecutiv).
Accesul contribuabililor în incinta Direcției Impozite și Taxe Locale este permis doar cu purtarea obligatorie a măștii de protecție și după folosirea dezinfectantului pus la dispoziție la intrarea în instituție.
Staționarea contribuabililor în incinta Direcției Impozite și Taxe Locale este permisă și limitată exclusiv timpului necesar îndeplinirii formalităților administrativ fiscale.
În incinta Direcției Impozite și Taxe Locale contribuabilii vor păstra între ei o distanță de cel puțin 1,5 metri.
Recomandăm contribuabililor:
în vederea efectuării plăților de impozite și taxe să folosească platforma online de consultare pusă la dispoziție, accesând www.primariadeva.ro secțiunea consultă datorii online, precum și platforma http://www.xn--ghieul-5lc.ro/
în vederea efectuării plăților de amenzi contravenționale să folosească platforma http://www.xn--ghieul-5lc.ro/, secțiunea plăți fără autentificare.
De asemenea, informăm contribuabilii că se pot depune cereri și se pot solicita informații în limitele prevăzute de Regulamentul (UE) 2016/679 privind datele cu caracter personal și astfel:
prin e-mail, la adresa: impozite_taxe@primariadeva.ro;
prin fax, la numărul 0254.210. 896
telefonic, la numărul 0254.215. 417
Direcția de Asistență Socială Deva:
Această direcție își desfășoară activitatea zilnic, astfel:
între orele 8:00-16:30 (de luni până joi)
între 8:00-14:00 (vineri)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.