După ce duminică telecabina ce urca spre Cetate Deva s-a oprit din nou, fiind necesară intervenția ISU Hunedoara pentru a coborî la sol, în siguranță, toti turiștii, scuzele din partea Serviciului Public Administrare Cetate Deva sunt firești, și au venit imediat. Aceștia au precizat că telecabina va porni doar atunci când problemele vor fi rezolvate.
,,În primul rând ne cerem scuze pentru disconfortul creat turiștilor. Le-am restituit acestora contravaloarea biletelor și le-am spus că îi așteptăm să ne viziteze din nou. În ceea ce privește telecabina, o echipă tehnică de specialitate lucrează acum la remedierea avariei. Nu vom mai reporni telecabina decât atunci când vom avea garanția siguranței turiștilor care ne vizitează monumentul istoric”, declară Alin Suciu, șeful Serviciului Administrativ-Telecabină din cadrul Serviciului Public Administrare Cetate Deva.
Până la repornirea telecabinei, fortăreața medievală poate fi vizitată la pas de către turiști. Cele trei trasee turistice din Cetatea Deva sunt:
Traseul nr.1 – din spatele restaurantului de la Poalele Cetății până la Poarta I, timp de mers: aproximativ 45 de minute;
Traseul nr. 2 – de la intrarea în tunel (partea dreaptă) până la Poarta I, timp de mers: aproximativ 40 de minute;
Traseul nr. 3 – din fața tunelului (partea stângă) până la Poarta I, timp de mers: aproximativ 30 de minute.