Home La zi Școli ca noi la Petroșani: Colegiul Național “Mihai Eminescu” și Școala Gimnazială...

Școli ca noi la Petroșani: Colegiul Național “Mihai Eminescu” și Școala Gimnazială “I.G. Duca”, modernizate cu fonduri europene

Sute de elevi din Petroșani se pregătesc să se întoarcă în bănci, dar nu în orice fel de școli, ci în unele complet transformate! Colegiul Național „Mihai Eminescu” și Școala Gimnazială „I.G. Duca” au trecut prin lucrări ample de reabilitare și eficientizare energetică. Clădirile vechi au fost modernizate din temelii, cu fonduri europene, și vor oferi, din toamnă, condiții demne de secolul XXI.

Două unități de învățământ din Petroșani trec printr-un amplu proces de transformare! Colegiul Național „Mihai Eminescu” și Școala Gimnazială „I.G. Duca” sunt reabilitate complet, cu fonduri europene. Investițiile aduc nu doar condiții moderne pentru elevi și profesori, ci și eficiență energetică.

Lucrările sunt aproape gata. La Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Petroșani, lucrările de reabilitare sunt pe ultima sută de metri. Constructorii au ajuns deja la faza de curățenie generală, semn că noul an școlar va începe într-o clădire complet modernizată.

Școala Gimnazială „I.G. Duca” – cunoscută local drept „sediul vechi” – este încă în șantier. Aici se lucrează la anveloparea clădirii, dar lucrările sunt în grafic. Clădirea, construită în 1935, este transformată radical printr-un proiect de peste 1,6 milioane de euro, finanțat prin PNRR.

„Să știți că ritmul a fost cel pe care ni l-am dorit și la I.G. Duca, doar că au fost lucrări în interior care nu s-au văzut, la instalații, la electricitate, iar acum constructorul lucrează în exterior, cu anveloparea. Eu sper să reușim ca, în toamnă, elevii să se întoarcă și la I.G. Duca, și la Mihai Eminescu. Sper eu, la cum văd că avansează lucrările, ca pe 8 septembrie copiii să fie întorși în bănci la liceu, iar la I.G. Duca, maxim, să întârziem puțin și să readucem elevii în bănci din octombrie”, a spus primarul din Petroșani, Tiberiu Iacob-Ridzi.

Autoritățile locale din Petroșani mizează pe modernizare și sustenabilitate. Noile școli vor fi nu doar frumoase și sigure, ci și eficiente energetic – un pas important spre un învățământ de calitate, adaptat vremurilor actuale.

Școli ca noi la Petroșani: Colegiul Național “Mihai Eminescu” și Școala Gimnazială “I.G. Duca”, modernizate cu fonduri europene

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here