Timp de cinci zile, Biblioteca Universităţii din Petroşani a găzduit ediţia pe anul 2015 a Campionatului Naţional de Şah pe echipe Divizia B.
Organizatori au fost Federaţia Română de Şah şi CSM Jiul Petroşani, sprijiniţi de Primăria Petroşani, Hotel Petroşani şi SC Realcom SA Petroşani.
Au luat startul opt echipe, trei din Vale, una din judeţ şi cinci din ţară. S-a jucat în sistem berger pe distanţa de şapte runde, cu un timp de gândire de 1,30 h pentru 40 de mutări de jucător, plus 15 minute activizare pentru toată partida, cu 30 de secunde adăugate începând cu prima mutare. Cum era de aşteptat, CSU Universitatea de Vest Timişoara a promovat în divizia A ediţia 2016. În clasament pe locul secund s-a clasat la egalitate de puncte, departajată prin sistemul punctajului pe mese, ACS Chindia Targovişte. Locul al treilea a fost adjudecat de Clubul de Şah Deva, pe locul al patrulea s-a clasat CSM Jiul Petroşani I, Tera Şah Mediaş – locul al cincilea, CS Vulcan – locul al şaselea, CS Ineu (Arad) – locul al şaptelea, şi CSM Jiul Petroşani II – loculul al optulea. În clasamentul pe mese cei mai buni au fost: Romeo Milu (Timişoara), Petruţ Şandor (Târgovişte), Daniel Calotescu (Timişoara) şi Octavian Bumbac (Petroşani). Arbitrul competiţiei a fost Radu Chirilă din Bucureşti. „A fost o ediţie reuşită şi ţin să mulţumesc. Pe această cale Primăriei municipiului Petroşani, Universităţii din Petroşani, Hotel Petroşani şi SC Realcom SA Petroşani pentru sprijinul acordat în această organizare”, a declarat Gheorghe Şcurhan, coordonatorul CSM Jiul Petroşani. S-au acordat trofee, medalii şi diplome.