Ca niciodată, tribunele stadionului echipei de rugby Ştiinţa Petroşani au fost pline şi au tremurat la unison pentru echipa de suflet.
Cu aşa susţinători, Ştiinţa a câştigat meciul din etapa a treia a Play-off-ului Diviziei Naţionale. Sub ochii primarului Tiberiu Iacob-Ridzi, rugbiştii petroşeneni au desenat frumos, au fost conduşi, dar au sperat şi au revenit în joc, întorcând rezultatul unui meci ce părea pierdut, în favoarea lor. Dacă la debutul în această ediţie a Diviziei Naţionale de Seniori RCM Galaţi reuşea surpriza unei victorii (17-15) pe stadionul din Petroşani, de această data succesul a revenit studenţilor din Valea Jiului cu 20-19. Şi asta pentru că Ştiinţa a avut puterea de a întoarce în două rânduri rezultatul. Avantajul gălăţenilor de 7-0 a fost conservat timp de zece minute pentru că Ivan şi Ţandea au adus egalarea pentru echipa gazdă. Mai mult, Ţandea a adus-o pe Ştiinţa pentru prima dată în avantaj (10-7), dintr-o lovitură de pedeapsă.
În partea secundă tot oaspeţii au marcat şi s-au desprins la scorul de 9-10 şi se părea ca vor avea puterea de a pleca din Petroşani chiar cu punctul bonus ofensiv. O lovitură de pedeapsă reuşită de Ţandea a readus Ştiinţa în cărţi. Cu cinci minute înainte de final, eseul lui Zaharescu şi transformarea lui Ţandea au asigurat victoria la limită (20-19) a studenţilor.
În următoarea etapă din Play-Off, a IV-a, Ştiinţa Petroşani va avea o deplasare de foc pe terenul liderului, CS Năvodari.
L. Juglea