În ciuda problemelor existente la echipa de rugby Ştiinţa Petroşani, gruparea cu tradiţie în sportul din judeţ îşi va relua pregătirile pe data de 4 august.
Oficialul clubului, Dacian Ciodaru, a declarat că, deocamdată, planează o situaţie de incertitudine în ceea ce priveşte viitorul acestei echipe, dar că va căuta toate soluţiile pentru ca formaţia să-şi continue evoluţia în partea a doua a Divizei Naţionale. Mai mult decât atât, şi prezenţa antrenorului Alexandru Lupu pe banca tehnică este pusă sub semnul întrebării. Cel care este şi antrenor de lot naţional a primit o ofertă tentantă de la echipa de rugby în 7a clubului Steaua Bucureşti şi este posibil să nu mai revină la Petroşani.
Loredana JUGLEA