Rugby / Chiriac începe pregătirea cu lotul naţional

Rugby / Chiriac începe pregătirea cu lotul naţional

Timp de citire: un minut
După un prim stagiu de pregătire anulat din cauza zăpezii şi a gerului, din aceste zile, lotul României de U20 se pregăteşte pentru a intra într-un cantonament de două săptămâni la Izvorani, între 16 şi 26 ianuarie.
Reunirea va avea loc luni, 16 ianuarie, ora 12:00, la sediul Federaţiei Române de Rugby. Din lot va face parte, după cum v-am informat, şi jucătorul de 20 de ani al Ştiinţei, Marius Chiriac. Noul staff tehnic format din Eugen Apjok, Razvan Popovici şi Flavius Dobre a stabilit un lot de 34 de jucători.
Programat iniţial la Constanţa, între 8-14 ianuarie, primul stagiu din 2017 a fost mutat apoi la Izvorani, după care a fost amânat. România se pregăteşte pentru Campionatul European de U20 care va avea loc în perioada 25 martie si 4 aprilie, la Bucureşti. La această competiţie vor participa alături de România, Spania, Portugalia, Rusia, Germania, Olanda, Belgia şi Elveţia.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii