Rugbistul Ștefan Ștefăroi: „M-a impresionat forţa de grup a Știinţei”

Rugbistul Ștefan Ștefăroi: „M-a impresionat forţa de grup a Știinţei”

Timp de citire: un minut

Ștefan Ștefăroi a făcut parte din lotul național de rugby în 7. Are un titlu de campion național la seniori și un titlu de campion național la juniori. Cu ceva timp în urmă, a fost aproape de un transfer la Știința Petroșani. Acum face parte din cea mai bună echipă a Diviziei Naționale, ACS Tomitanii, pregătită de Cristian Cojocaru. La echipa din Constanța mai evoluează și valorosul Johnny Sola, fost campion național cu RCM Timișoara. 

Ștefan Ștefăroi a fost unul dintre oamenii de bază ai echipei ACS Tomitanii, oaspete de onoare al bazei din Petroșani. Jucătorul a fost impresionat de forța de joc a petroșenenilor.
„Știința este o echipă închegată, se vede că jucătorii sunt de mult împreună. Dintre echipele cu care am jucat, meciul cu Știința și cel cu Buzău au fost cele mai grele pentru noi. Până la urmă, important este că am câștigat, chiar dacă, la un moment dat, am jucat în 13 oameni”, povestește jucătorul de lot național, fost campion cu Bucovina Suceava.
„Noi ne dorim să terminăm pe primele două locuri, pentru a putea juca semifinala acasă. M-a impresionat forţa de grup a Științei, echipă pe care o văd în Play-off”, a mai punctat jucătorul pentru „Ziarul Văii Jiului”.
În Divizia Națională de Seniori s-au disputat partidele din etapa a VI-a.
Performera rundei a fost ACS Tomitanii, care a obținut singurul punct bonus ofensiv chiar pe terenul Științei Petroșani. CS Năvodari s-a impus la mare luptă în deplasare, la Galați, și astfel a trecut pe prima poziție a clasamentului.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii