• Adrian David – liderul grupului de consilieri judeţeni ai PNL
Noul lider interimar al PNL Hunedoara, numit de la centru, liberalul din Alba Florin Roman, a organizat prima şedinţă a organizaţiei hunedorene în format extins, cu primari liberali, şefi de organizaţii locale, parlamentari. Cu această ocazie s-au definit şi liniile directoare pentru perioada imediat următoare.
La şedinţa organizată marţi seara, la Deva, Florin Roman l-a ţinut aproape pe Lucian Heiuş, directorul general al Finanţelor din zona de Vest, cel mai probabil viitorul lider hunedorean al PNL Hunedoara. De amintit că Heiuş este singurul liberal sprijinit de majoritatea primarilor PNL hunedoreni.
Liderul „importat” al liberalilor hunedoreni a făcut primele declaraţii ca şef al organizaţiei pe care o conduce în locul lui Bogdan Ţîmpău, ejectat în rezervă. „Mandatul meu este pe timp nelimitat. Nu îmi propun să stau prea mult aici, îmi propun să stau până vom găsi un liberal din cadrul organizaţiei, dispus, agreat de colegi şi care ne convinge că poate să facă treabă mult mai bună. Nu vă ascund că am încredere foarte mare în domnul Heiuş. Am mari aşteptări de la dânsul, ca şi de la toţi colegii, dar, vă repet, ce primează în ochii noştri este performanţa. Iar, la Hunedoara, obiectivul nostru pentru toamnă este să redevenim forţa numărul unu a judeţului şi să obţinem cel puţin trei deputaţi şi un senator”, a declarat Florin Roman. Una din primele decizii ale noului conducător al PNL Hunedoara a fost aceea de a-l numi în funcţia de secretar general al organizaţiei pe Vasilică Potecă, care îl înlocuieşte pe Liviu Antal, demisionar. O altă decizie importantă (şi surprinzătoare) este aceea de a-l numi în fruntea organizaţiei PNL Deva pe primarul Mihai Irimie… de la Şoimuş. Purtător de cuvânt al noii structuri de conducere încropite rapid este Oana Frânc, consilier judeţean. De asemenea, lider al grupului de consilieri judeţeni ai PNL a fost ales Adrian David, fost preşedinte al CJ Hunedoara. În aceeaşi şedinţă s-a decis ca liberalii hunedoreni care doresc să candideze la alegerile parlamentare să îşi depună candidaturile până în data de 2 august, urmând să se facă o serie de sondaje de opinie şi alegerea finală a echipei de candidaţi să fie făcută spre sfârşitul lunii august.