Răzvan Burleanu la finalul mandatului la FRF: „Cred în revigorarea fotbalului hunedorean”

Răzvan Burleanu la finalul mandatului la FRF: „Cred în revigorarea fotbalului hunedorean”

Timp de citire: 2 minute

În această lună județul Hunedoara a fost vizitat, cu diferite ocazii, de nume importante ale fotbalului românesc. La evenimentele care au avut loc în această lună, respectiv comemorarea a 25 de ani de la moartea lui Michael Klein și, respectiv, Adunarea Generală Extraordinară de Alegeri de la Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Hunedoara, au participat foști mari internaționali, dar și conducerea Federației Române de Fotbal (FRF).

La alegerile de la AJF Hunedoara, desfășurate în devans, din cauza decesului subit al fostului conducător al instituției, profesorul Mircea Sîrbu, a participat, pe lângă alți conducători, și președintele FRF, Răzvan Burleanu, dat fiind faptul că anul acesta vor fi alegeri la ligă. Burleanu a participat nu doar la alegeri, care s-au desfășurat la Deva, ci a avut și alte întâlniri în județ, cu reprezentanți ai administrației locale, dar și cu oameni implicați în fotbal. Pe marginea acestor subiecte, dar și pe alte teme, am purtat o discuție cu președintele FRF, pe care o redăm în continuare. „Am purtat, într-adevăr, o discuție cu noul primar al Devei. Cel mai important mesaj care reiese în urma acestei discuții este că autoritățile publice locale din Deva sprijină, în continuare, fotbalul, ceea ce, în cele din urmă, contează cel mai mult. În mod firesc, am dat timpul înapoi și am revăzut acel proiect pe care l-am gândit împreună cu Primăria municipiului Deva. Am vorbit despre Centrul de Excelență, care a funcționat, timp de un an, aici, la Deva, și, normal, și despre modul cum putem debloca situația de la terenul II care, așa cum se știe, trebuia amenajat, printr-o suprafață de joc sintetică, în cadrul acelui parteneriat. Pot spune că discuția a fost una fructuoasă și că am găsit la Deva un primar interesat de fotbal, ceea ce nu poate decât să ne bucure. Același lucru l-am regăsit și la Orăștie și la Simeria unde, la fel, am avut discuții cu primarii celor două orașe. Aceasta este și speranța mea, și, cu siguranță, și a celor care suferiți aici. Aveți în spate o istorie, care trebuie apărată. Iar o istorie fotbalistică nu poate fi mai bine apărată decât încercând să te ridici la rezultatele de atunci. La fel cum consider că trebuie o investiție din ce în ce mai mare, de o susținere din ce în ce mai mare a autorităților locale, dar și a mediului privat, în ceea ce privește cluburile de copii și juniori. Fiindcă dacă, într-adevăr, îți dorești performanță, ai nevoie de acești bani în baza de pregătire și în cea de selecție. Iar baza de selecție nu o lărgești cu jucători de peste 20 de ani, sau chiar peste 30, cum se întâmplă în unele cazuri, ci cu copii de 5-6 ani, la această vârstă făcându-se primii pași în fotbal”, a spus Burleanu.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii